4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG

Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG

Mihai Busuioc, actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, refuză să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcţie. Drept urmare, aceasta nu poate fi publicată în Monitorul Oficial, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia, au declarat surse politice pentru Mediafax.
Potrivit legii, Monitorul Oficial funcţionează sub autoritatea Executivului, ce este exercitată prin Secretariatul General al Guvernului. Asta înseamnă că fiecare act emis trebuie contrasemnat şi de şeful Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Potrivit unor surse guvernamentale, actualul şef al SGG, Mihai Busuioc, a refuzat să contrasemneze decizia premierului de a-l elibera din funcţie, iar fără această semnătură documentul nu poată să apară în Monitorul Oficial.
Încă de joi, surse politice au anunţat că în locul lui Busuioc va fi numit Victor Ponta. La conferinţa de joi seara, premierul Sorin Grindeanu îndemna jurnaliştii să citească Monitorul Oficial pentru a vedea ce schimbări se produc la nivelul SGG, doar că acele acte nu au apărut nici până la ora transmiterii acestei ştiri.
La preluarea mandatului, în 4 ianuarie 2017, numirea lui Busuioc la SGG a fost prima măsură luată de premierul Grindeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS