4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Justiției: Pe 28 iunie și 3 iulie, dezbateri asupra modificării prevederilor referitoare la abuzul în serviciu

Ministerul Justiției: Pe 28 iunie și 3 iulie, dezbateri asupra modificării prevederilor referitoare la abuzul în serviciu

Ministerul Justiției (MJ) a anunțat, joi, programul de desfășurare a dezbaterii publice privind modificarea și completarea dispozițiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curții Constituționale a României (CCR), informează Agerpres.
Ministerul Justiției anunță organizarea a două dezbateri publice privind modificarea dispozițiilor din Codul penal referitoare la abuzul în servicu în acord cu deciziile CCR, astfel:

* În data de 28 iunie, ora 10,00, cu reprezentanții societății civile și ai mediului de afaceri;

* În data de 3 iulie, ora 10,00, cu reprezentanții instituțiilor din cadrul sistemului judiciar, asociațiilor profesionale ale magistraților, mediului academic și profesiilor juridice liberale.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, cele două dezbateri vor avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de consiliu, în limita capacității sălii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS