4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraversarea Dunării cu bacul, prin portul Bechet, suspendată pe timpul nopţii

Traversarea Dunării cu bacul, prin portul Bechet, suspendată pe timpul nopţii

Traversarea Dunării cu bacul pe timpul nopţii, între porturile Bechet (România) şi Oreahovo (Bulgaria), este suspendată din cauza scăderii nivelului apei. Transbordarea se poate face în continuare, zilnic, între orele 6.00-22.00, potrivit Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
”Această măsură a fost luată ca urmare a scăderii cotei fluviului Dunărea, urmând ca, în funcţie de evoluţia acesteia, să se reintre în programul normal”, anunţă Poliţia de Frontieră.
Pentru fluidizarea traficului, poliţiştii recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei „Trafic Online” care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Traversare Dunării pe timpul nopţii cu bacul a mai fost suspendată, din acelaşi motiv, între 30 iunie şi 6 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS