La Stoeneşti, în judeţul Vâlcea, de aproape două decenii, familia Niculescu se străduieşte nu doar să reînvie tradiţii vechi şi dragostea pentru portul popular, ci şi să păstreze şi să dezvolte arta ţesutului tradiţional, un meşteşug vechi de când lumea, scrie adevarul.
Afacerea familiei Niculescu, singura familie de sericicultori din România, porneşte de la plantaţia de duzi, şi ajunge la creşterea viermilor de mătase, obţinerea borangicului şi se opreşte oarecum la produsul finit – fie el costum popular, maramă, covor, ie, perdele, ştergare şi eşarfe din borangic. Practic, Cristina Niculescu şi soţul ei sunt singura familie care mai ţese borangic de la viermii de mătase din „ogradă“. Toate produsele lor sunt destinate târgurilor tradiţionale, din care familia se străduieşte să nu lipsească, dar se regăsesc şi în spaţiul de prezentare din comuna Stoeneşti, situat la drumul naţional care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu.