Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteoirologie (ANM).
JOI
Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie; maximele se vor încadra între 2 şi 9 grade, iar minimele între -3 şi 5 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala mai ales ploi în regiunile sudice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. La munte local vor fi precipitaţii mixte în prima parte a zilei, când vor fi condiţii de polei, apoi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-estul, estul ţării şi în zona montană.
VINERI
Valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros şi local vor fi precipitaţii slabe, mai ales în regiunile sudice, predominant sub formă de ploaie în prima parte a zilei, apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales noaptea în sud, în sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali.