Anul trecut au fost înmatriculate în ţară peste 518.000 de maşini second-hand din import, în timp ce piaţa maşinilor noi a fost de cinci ori mai mică, arată datele DRPCIV, informează HotNews.ro. La început de 2017 a fost scos timbrul de mediu şi au existat şi luni în care s-au înmatriculat peste 50.000 de maşini second-hand din import. La piaţa maşinilor noi avansul a fost de 11%, iar la second-hand, de 74%. Dacia a fost cea mai căutată marca la maşini noi, cu 30.000 de unităţi, în timp ce Volkswagen a fost numărul unu la SH, cu 136.000 de unităţi.
Anul trecut a adus cifre record pentru înmatriculările de maşini second-hand din import, totalul fiind de 518.927, cu 220.000 mai multe decât în 2016. Luna de maxim a fost februarie, cu peste 67.000 de unităţi,
Volkswagen a fost cea mai căutată marcă, cu 136.000 de unităţi, pe locul doi a fost Opel, cu 63.000 de unităţi, iar pe trei a fost Ford, cu 50.000 de unităţi. Volume mari au fost şi la mărcile Audi şi BMW, peste 46.000 de unităţi, în timp ce la Mercedes-Benz totalul a depăşit 26.000. Pragul de 20.000 a fost depăşit şi de mărcile Renault şi Skoda.
Piaţa maşinilor noi a urcat cu 11%, până la 105.083 de unităţi, Dacia fiind în continuare marca numărul unu, cu 30.000 de unităţi. Pe locul doi a fost Volkswagen (9.361) urmată de Skoda (8.734), Ford (8.043) şi Renault (7.708). Competiţia mărcilor germane premium a fost câştigată de Mercedes+Benz, cu peste 4.100 de maşini, urmată de BMW cu 2.600 şi Audi, cu peste 1900.
Dintre mărcile de volum, Kia si SEAT au avut creşterile cele mai importante (peste 40%), în timp ce la polul opus, Peugeot a scăzut cu 24%, iar Honda, cu 11%.
Datele arată că anul trecut s-au înmatriculat şapte maşini Ferrari, trei Lamborghini, 37 de Maserati, 21 de Bentley-uri şi 260 de maşini Porsche.
Anul trecut au fost înmatriculate peste 518.000 de maşini second-hand din import
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei