Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, informează Agerpres.
Şeful statului arată că legea transpune Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă, iar în acest sens actul normativ defineşte entităţile de gestiune independente, introduce dispoziţii cu privire la modul de organizare, funcţionare şi desfăşurare a activităţii organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, stabileşte procedura de acordare a licenţelor multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale de către organismele de gestiune colectivă, reconfigurează atribuţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi intervine asupra regimului sancţionator. Totodată, el menţionează că prin dispoziţii tranzitorii se prevede încetarea aplicabilităţii anumitor dispoziţii cuprinse în metodologiile aflate în curs de derulare.
Preşedintele precizează că legea defineşte entităţile de gestiune independente ca fiind persoane juridice cu scop lucrativ, ce funcţionează potrivit reglementărilor legale privind societăţile şi al căror obiect de activitate unic sau principal ori unul dintre obiectele de activitate principale îl reprezintă gestionarea drepturilor de autor sau drepturilor conexe, arătând că aceasta contravine prevederilor Directivei Europene, întrucât le permite să aibă scop lucrativ.
„Norma europeană defineşte entitatea de gestiune independentă ca fiind orice organism care este autorizat prin lege sau prin cesiune, licenţă sau alt tip de înţelegere contractuală să gestioneze drepturile de autor sau drepturile conexe în numele mai multor titulari de drepturi, în beneficiul colectiv al acelor titulari, având drept scop unic sau principal sau unul dintre principalele scopuri această activitate şi care nu este deţinut sau controlat, direct sau indirect, total sau parţial, de titularii de drepturi şi nu are scop lucrativ. Or, adoptarea unor dispoziţii normative contrare directivei a cărei transpunere se urmăreşte aduce atingere obligaţiilor prevăzute de art. 148 alin. (4) din legea fundamentală, potrivit căruia Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării, tratatele constitutive şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu”, explică şeful statului în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele Iohannis arată şi că legea transmisă la promulgare modifică prevederile ce reglementează criteriile principale de care trebuie să se ţină seama cu ocazia negocierii în vederea elaborării metodologiei, fiind eliminate două dintre acestea. El menţionează că în cazul în care nu există venituri se va folosi practica europeană în domeniu, iar în cazul radiodifuzorilor remuneraţiile se stabilesc prin negocieri, în condiţii de predictibilitate şi proporţionalitate, cu potenţialii receptori ai emisiunilor, astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligaţiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.
De asemenea, el precizează că legea stabileşte că organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeaşi categorie de utilizatori, fie remuneraţii forfetare, fie remuneraţii procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obţinute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare.
Şeful statului adaugă că, pentru activitatea de radiodifuzare, legea prevede că organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator – organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate. Totodată, remuneraţiile trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea economică şi ponderea utilizării drepturilor în cauză ţinând seama de caracteristicile şi de sfera de utilizare a operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă.
Preşedintele Iohannis semnalează că, deşi aceste soluţii legislative se prevalează de transpunerea Directivei europene, în realitate, actul european nu interzice remuneraţia forfetară, prin impunerea soluţiei exclusivităţii unei remuneraţii procentuale pentru activitatea de radiodifuzare.
Pe de altă parte, el indică faptul că referitor la valoarea economică a utilizării drepturilor în cauză, ţinând seama de caracteristicile şi de sfera de utilizare a operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi cu privire la valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă, actul european stabileşte că aceste criterii trebuie avute în vedere, printre altele, iar nu în mod exclusiv aşa cum transpare din redactarea legii trimisă la reexaminare. În plus, el subliniază că noua redactare a legii permite interpretarea potrivit căreia – în cazul activităţii de radiodifuzare – în lipsa veniturilor utilizatorului organismele de gestiune colectivă nu vor mai putea solicita remuneraţii prin raportare la cheltuielile ocazionate de utilizarea operelor în cauză.
Şeful statului arată că legea transmisă la promulgare abrogă prevederea potrivit căreia încălcarea art. 134 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, dacă nu există autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege.
„Având în vedere modificările substanţiale aduse de Senat în calitate de primă Cameră sesizată articolului 134 din Legea nr. 8/1996, considerăm că soluţia abrogării lit. g) a alin. (1) al art. 140 de către Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională, cu consecinţa dezincriminării acestor fapte, ar trebui reanalizată şi de Senat în vederea unei efective aplicări a principiului bicameralismului”, spune preşedintele Iohannis în cererea de reexaminare.
El menţionează şi că legea transmisă la promulgare prevede că dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art. 131 şi 1311 din Legea nr. 8/1996, care conţin prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin legea supusă reexaminării, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentului act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I.
„Apreciem că acest text trebuie reanalizat în vederea corelării cu dispoziţiile art. 1313 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 ce prevăd că până la publicarea noilor metodologii rămân valabile vechile metodologii”, conchide Iohannis.