-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMApN: Contractul pentru achiziţia a 227 transportoare Piranha 5, semnat

MApN: Contractul pentru achiziţia a 227 transportoare Piranha 5, semnat

Contractului de achiziţie a 227 transportoare blindate Piranha V de la compania americană General Dynamics a fost semnat, vineri, la ceremonie fiind prezent şi premierul României. Mihai Tudose a denumit proiectul de achiziţie „Picasso”.
Astfel, potrivit unui comunicat al MApN, se materializează Acordul de cooperare semnat de Ministerul Economiei și C.N. Romarm S.A. cu producătorul General Dynamics.
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a apreciat că astăzi ”a fost făcut un pas important pentru Forţele Terestre Române şi pentru implementarea programului asumat de către Guvern a înzestrării Armatei României” și ”s-a reușit implicarea industriei naţionale de apărare, care trebuie stimulată prin crearea de locuri de muncă şi performanţa industriei de profil”.
Începând cu anul 2018, se va realiza gradual producția și integrarea transportorului blindat în țara noastră. MApN va fi dotat cu facilitatea de mentenanță care să asigure necesitățile de întreținere pe întreaga durată de viață a echipamentelor și vor fi puse la dispoziție simulatoare pentru instruirea în condiții optime a echipajelor ce vor deservi aceste echipamente.
MApN mai precizează că transportorul blindat PIRANHA V este cea mai avansată platformă pentru transport trupe, dotată cu sisteme moderne de protecție balistică și putere de foc, la cel mai înalt nivel de dotare existent în NATO.
Guvernul României a adoptat, pe 29 noiembrie 2017, hotărârea prin care s-au aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape a programului esenţial de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma PIRANHA 5 şi a suportului logistic iniţial către General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH.
Transportorul blindat pentru trupe 8×8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Terestre Române. Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS