5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdmitere la Academia de Poliţie: Candidaţii premiaţi la olimpiade vor fi scutiți de probele scrise

Admitere la Academia de Poliţie: Candidaţii premiaţi la olimpiade vor fi scutiți de probele scrise

Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018 arată că tinerii care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiadele naţionale şi internaţionale nu mai trebuie să susţină probele scrise.

„Candidaţii care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale (denumit în continuare M.E.N.) beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea probelor scrise de evaluare a cunoştinţelor, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, dacă au fost declaraţi „apt” sau, după caz, „promovat”, la probele eliminatorii şi îndeplinesc celelalte condiţii legale şi criterii specifice pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale M.A.I”, se arată în regulament, potrivit Mediafax.

Aceeaşi prevedere se aplică şi candidaţilor care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii, respectiv premiile I, II, III, menţiune, la olimpiadele şcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile unde se înscriu, precum şi copiii poliţiştilor/personalului militar rănit sau decedat într-un accident de muncă.

Potrivit regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018, publicat pe site-ul instituţiei, concursul de admitere la Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi va avea loc în perioada 31 iulie – 24 august 2018. Concursul are două etape: proba eliminatorie care constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice şi probele scrise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS