4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHunedoara: O maşină a acroşat o ambulanţă, apoi a lovit un pieton

Hunedoara: O maşină a acroşat o ambulanţă, apoi a lovit un pieton

Accident grav în această dimineață în municipiul Petroşani. Un bărbat de 58 de ani a fost lovit de un autoturism care mai înainte intrase pe contrasens şi acroşase o ambulanţă ce transporta un pacient la spital. „Pacientul şi şoferul ambulanţei sunt bine. Din păcate, a rezultat o victimă, este vorba de un pieton care a suferit o fractură la nivelul membrului inferior”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijirile medicale necesare.

 

Potrivit poliţiei, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 25 de ani, din judeţul Gorj, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a acroşat ambulanţa care circula normal. Apoi, autoturismul l-a lovit pe bărbatul din Petroşani, care se deplasa pe partea carosabilă, în zona Dărăneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS