-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInformare meteo de ninsoare şi vânt puternic în Muntenia şi Dobrogea

Informare meteo de ninsoare şi vânt puternic în Muntenia şi Dobrogea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu puţin timp o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ. Avertizarea va intra în vigoare mâine dimineaţă, la ora 6.00 şi va fi valabilă până luni, la ora 4.00. Potrivit meteorologilor, vizate sunt în special sudul şi estul Munteniei, precum şi cea mai mare partea a Dobrogei. Se estimează că se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa. Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, care va viscoli zăpada. Pe litoral, rafalele vor depăşi viteze de 60-65 km/h, iar precipitaţiile vor fi mixte, avertizează meteorologii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS