4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR admite o sesizare a lui Iohannis: Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului

CCR admite o sesizare a lui Iohannis: Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului

Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, a decis, joi, Curtea Constituţională a României (CCR), care a admis o obiecţie de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat transmis joi şi citat de Agerpres, plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

„În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar sunt neconstituţionale. În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, ce reiese din prevederile art.61 alin.(2) din Constituţie”, se precizează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS