10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCameră: Judecătorii CCR nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, trimişi în judecată fără încuviinţarea plenului Curţii

Cameră: Judecătorii CCR nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, trimişi în judecată fără încuviinţarea plenului Curţii

Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 171 de voturi ”pentru”, 91 ”împotrivă” şi 9 abţineri, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii, eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii.

O altă modificare adoptată de deputaţi ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei, cum era iniţial, trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii Curţii sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

Deputaţii au abrogat prevederea iniţială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Curtea Constituţională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL şi USR, că unele dispoziţii din legea de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS