PNL va conesta la CCR modificările la Codul penal, votat miercuri de Camera Deputaţilor, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, conform Agerpres.
„PNL va contesta la CCR acest vot PNL, va utiliza toate pârghiile instituţionale, democratice, pentru a dejuca acest plan care a fost premeditat încă de la prima apariţie şi înfăţişare (…). Adevăratul program de guvernare a fost codul penal”, a spus Raluca Turcan.
Ea a acuzat majoritatea parlamentară că doar a simulat în relaţiile cu partenerii internaţionali buna credinţă şi comportamentul european, „lucrând de fapt împotriva propriului popor”.
„Astăzi aţi dat dovadă, încă o dată, că adevăratul comportament care vă caracterizează este acela al unui grup cu un comportament infracţional. Ce s-a întâmplat astăzi reprezintă o fraudare uriaşă a încrederii celor care v-au votat în campania electorală. Este mai clar ca niciodată că cei care astăzi conduc PSD v-au transformat pe toţi cei din majoritatea de guvernare într-o majoritate toxică pentru România. (…) De fapt, astăzi aţi îngenuncheat viitorul european al României”, a afirmat Raluca Turcan.