5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Agriculturii: "Nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară

Ministrul Agriculturii: „Nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că ar fi o premieră mondială ca virusul pestei porcine să poată fi combătut printr-o moţiune simplă, menţionând că „nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară”.

Petre Daea a prezentat, în plen, la dezbaterea moţiunii simple pe Agricultură iniţiată de liberali, pe ecranul pe care se afişează numărul de voturi, o expunere pe zile, cu grafice şi acţiuni pe care ministerul, instituţiile statului le-a luat pentru a preveni, a combate şi a eradica pesta porcină.

El a spus că nici ţări precum Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia, Belarus, Georgia, Ucraina, Cehia, Ungaria, Bulgaria şi, mai curând, Belgia nu au fost în stare să facă faţă acestei boli.

„Nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară. Sub nicio formă! În 2012, acest virus mătura Ucraina toată, acest virus era la 20 de km de România. Zâmbetul dvs. de sarcasm este dureros pentru cel care vede de aici în momentul interpretării situaţiei extrem de delicate, cum ne raportăm la o situaţie dată în România, cum ne raportăm într-un moment extrem de dificil pentru ţară”, le-a spus Daea parlamentarilor.

Ministrul a adăugat că această dispută nu ajută pe nimeni.

„Această dispută nu ne ajută pe niciunul dintre noi. Iar dacă dvs. credeţi, stimaţi parlamentari, fie că reuşiţi astăzi să zâmbiţi în momentul în care ţara plânge, atunci v-aţi luat voturile pe care le meritaţi, iar eu gândesc cu sufletul şi răspunderea că numai împreună acţionăm când apare o situaţie dificilă.(…) Cred că ar fi o premieră mondială că virusul din România s-a putut combate printr-o moţiune simplă”, a mai spus Daea.

Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă a liberalilor intitulată „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”. Votul final va fi dat miercuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS