4.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFMI a înrăutăţit estimările privind avansul economiei europene în 2018 şi în 2019

FMI a înrăutăţit estimările privind avansul economiei europene în 2018 şi în 2019

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei europene, atât pentru acest an, cât şi pentru 2019, din cauza cererii externe mai slabe şi a preţurilor mai ridicate la energie, însă regiunea înregistrează încă un avans peste potenţial, informează Agerpres, citând DPA.

Cererea internă, sprijinită de majorarea salariilor şi reducerea şomajului, rămâne un factor solid al creşterii în rândul economiilor europene. Totuşi, acestea se confruntă cu tensiunile comerciale globale, cu cererea externă mai slabă şi cu preţurile mai ridicate la energie, se arată într-un raport regional dedicat Europei şi publicat joi de instituţia financiară internaţională.

FMI se aşteaptă la o expansiune a economiei europene de 2,3% în 2018, mai redusă faţă de avansul de 2,8% înregistrat anul trecut, în timp ce în 2019 creşterea se va atenua la 1,9%. În mai, FMI previziona un avans de 2,6% anul acesta şi de 2,3% anul viitor.

Pe termen scurt, riscurile la adresa regiunii sunt legate în principal de „escaladarea tensiunilor comerciale”. Pe termen mediu, creşterea ar putea încetini din cauza întârzierii implementărilor reformelor de ajustare fiscală şi structurale, avertizează FMI.

Instituţia crede că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ar putea avea ca rezultat bariere comerciale şi non-comerciale care ar putea de asemenea afecta avansul economiei europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS