Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar pe cauţiune, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2010 – 2012, Nicolae Lucian Duţă, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Pe 4 aprilie, DNA anunţa că i-a fixat lui Duţă o cauţiune de 4.500.000 de lei.
DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.