Președintele Klaus Iohannis nu a acceptat propunerea MApN pentru funcția de șef al Statului Major, urmând să aibă loc o nouă ședință CSAT până la finalul anului, scrie Hotnews.
Propunerea principală a fost generalul locotenent Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO și UE, pentru conducerea Statului Major al Armatei. Această propunere a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis, iar ulterior alte două propuneri ale ministrului Gabriel Leș ar fi fost respinse de șeful statului. O altă propunere a ministrului pentru funcția de șef al Statului Major al Armatei ar fi fost Ovidiu-Liviu Uifăleanu, actualul şef al Statului Major al Forţelor Terestre. Potrivit unor surse politice, anul acesta va mai avea loc o ședință CSAT cu această temă.
Conform Legii nr. 346 din 21 iulie 2006 (art. 12), şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit unul dintre locţiitorii acestuia sau unul dintre şefii statelor majore ale categoriilor de forţe.