14 C
Craiova
sâmbătă, 26 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitate7 gustări rapide pe care le poți prepara la cuptorul cu microunde

7 gustări rapide pe care le poți prepara la cuptorul cu microunde

Se întâmplă de multe ori să ne grăbim pentru a ajunge undeva și nu mai avem timpul necesar să preparăm o gustare. În acel moment, tot ce ne dorim e ca cineva să facă asta în locul nostru sau să putem găti chiar noi, dar într-o perioadă foarte scurtă.

Prepararea unei mese gustoase necesită de cele mai multe ori timp în plus și multă energie consumată. Pentru a reduce consumul acestor resurse, venim în ajutorul tău și propunem 7 gustări pe care le poți prepara la cuptorul cu microunde.

  1. Paste cu brânză

Se pun într-o cană paste până la jumătatea acesteia, puțină sare și se umple cu apă. Mai apoi, aceasta se pune la cuptorul cu microunde aproximativ 3-4 minute. Odată scoase, se adaugă brânză și piper (după preferință), după care se mai adaugă circa 1 minut la cuptor. O gustare rapidă și sățioasă pe care trebuie să o încerci! În mai puțin de 5 minute ai parte de o adevărată gustare de paste cu brânză.

  1. Omletă cu șuncă și legume

Pentru început se taie legumele în bucăți micuțe, la fel și șunca. Se sparg două ouă într-o cană, se adaugă ingredientele tăiate și se adaugă sare și piper după gust. Compoziția se omogenizează cu o furculiță și se adaugă în cuptorul cu microunde pentru 3 minute. Odată scoasă, se poate servi și este foarte gustoasă.

  1. Pizza

Există mai multe variante pentru prepararea acestei gustări, preferințele începând inclusiv de la alegerea blatului. Se poate opta pentru felii de pâine, chifle sau pâinici tăiate, iar odată ce a fost ales, peste acesta se întinde sosul de roșii.

Deasupra sa se așază ingredientele: șuncă/bacon/mușchi file/piept de pui, brânză și/sau mozzarela, ciuperci feliate, ardei tăiați rondele, roșii, măsline și porumb. Se pune la microunde pentru 9-10 minute, după care se poate servi cu sos dulce sau maioneză, după preferințele fiecăruia.

  1. Legume cu orez

Într-un bol se adaugă o jumătate de cană de orez și una de apă, puțin sos de soia și ulei și o porție de bacon sau șuncă. Se amestecă și se acoperă cu o farfurie, după care se introduce în cuptorul cu microunde timp de 8-9 minute. Se adaugă o jumătate de cană de legume congelate și se reintroduce în cuptor pentru 1 minut. La final se condimentează după preferințe.

  1. Quesadilla cu pui

Pregătirea preparatului începe cu introducerea a două turte de mălai (tortilla) la cuptorul cu microunde pentru 1 minut. Între timp se pregătește carnea de pui fiartă și tăiată, care se amestecă cu ardei gras și se condimentează. Compoziția rezultată se adaugă la cuptor timp de 1 minut după care se așază peste una dintre turte, se presară brânză peste aceasta și se acoperă cu turta rămasă. Se pune la cuptorul cu microunde pentru încă un minut și se poate servi.

  1. Cheesecake

Se pregătesc ingredientele necesare: 2 linguri de cremă de brânză dulce, 2 linguri de smântână, 1 ou, o jumătate de linguriță de suc de lămâie, esență de vanilie și 3 linguri de zahăr. Toate acestea se amestecă până se omogenizează, după care se pun în cuptorul cu microunde 2 minute și desertul e gata. Este recomandat să fie lăsat la răcit puțin, după care se poate servi cu frișcă și fructe, după preferințe.

  1. Prăjitură cu ciocolată albă și ceai matcha

Pentru prepararea acestei prăjituri e nevoie de: 30 g unt, 6 bucăți de ciocolată albă, 1 ou, 2 linguri de zahăr pudră, 5 linguri de făină albă, o jumătate de linguriță de praf de copt, o jumătate de linguriță de ceai matcha. Se pun toate ingredientele într-un bol și se amestecă până când compoziția este omogenă și se lasă puțin să crească aluatul. Odată crescut, se adaugă la cuptorul cu microunde pentru 1 minut. Deși tentația este mare, este necesar ca acesta să stea puțin la rece (5-10 minute), după care se poate servi cu frișcă și fructe.

Fiecare gustare merită încercată deoarece sunt ușor de preparat și nu necesită mult timp. Ele sunt ideale pentru zilele în care te grăbești să ajungi undeva, dar vrei să iei o masă copioasă sau pentru acele zile în care îți dorești o gustare dulce, dar ești prea obosit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS