-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateArestaţi în lipsă după ce au adus din Spania aproape 3,5 kilograme de canabis

Arestaţi în lipsă după ce au adus din Spania aproape 3,5 kilograme de canabis

Judecători de la Tribunalul Dolj au dispus, săptămâna acesta, la solicitarea procurorilor DIIOCT, artestarea preventivă în lipsă a doi craioveni suspectaţi de comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Anchetatorii susţin că, în urma unor percheziţii domiciliare, au descoperit peste trei kilograme de canabis, droguri care au fost trimise în ţară din Spania printr-o firmă de curierat şi care ar fi trebuit să ajungă la consumatori din municipiul Craiova. „Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descoperit și indisponibilizat 3,4 kilograme de cannabis şi 80 de grame de rezină de cannabis (haşiş). Drogurile ar fi fost destinate pieţei din Craiova, urmând a fi valorificate către diverşi consumatori, contra unor sume cuprinse între 70 şi 100 de lei/gram”, au precizat oamenii legii.
Ulterior, procurorii DIICOT au solicitat arestarea în lipsă a doi craioveni, un bărbat de 28 de ani şi o tânără de 24 de ani, care, mai spun oamenii legii, se sustrag cercetărilor. Cererea de arestare preventivă a fost înaintată Tribunalului Dolj, instanţă care a dispus arestarea preventivă a supecţilor pe o perioadă de 30 de zile. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă ICCJ-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventiva a inculpaţilor Iliuţă Marius Claudiu şi Chiliban Maria Camelia pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data punerii în executare a mandatului de arestare, până la expirare”, se arată în hotărârea instanţei, care poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS