7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea malpraxisului necesită rectificări urgente

Legea malpraxisului necesită rectificări urgente

Cazurile de malpraxis sunt tot mai frecvent întâlnite. Sute de medicii sunt trimiși, anual, în fața judecătorilor, pentru malpraxis. Cei mai mulți sunt specialiști în chirurgie, obstetrică și ginecologie sau cardiologie. Cazurile de malpraxis se întâmplă în toate sistemele medicale din lume. Ce este diferit în România? Faptul că în România Legea malpraxisului este una dintre cele mai proaste din Europa. Actuala lege afectează siguranţa medi­cului şi a pacientului. Mai mult, medicii susțin că un malpraxis definit insuficient determină cadrele medicale să practice o medicină defensivă.

Legea malpraxisului în România este neclară. În Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, malpraxisul este definit drept „eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice“.
Medicii spun că actuala lege nu stabilește exact diferența dintre o greșeală medicală sau o eroare produsă din cauza unui echipament medical. Mii de reclamaţii de malpraxis au fost aduse în ultimii zece ani în atenţia colegiilor județene ale medicilor, fiecare caz creionând o dramă personală şi echivalând cu o situaţie extremă.
„În 30 de ani, în România, ceea ce s-a reușit să fie distrus aproape în totalitate, în sistemul de sănătate, este relația dintre medic și pacient. Cărămida cea mai importantă în reclădirea acestei relații este definirea foarte exactă a malpraxisului medical, în interesul tuturor actorilor implicați. Tema aceasta arde atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Un malpraxis definit insuficient creează premisele unei medicine defensive, care nu este în interesul pacientului, ci face medicul să se abțină de la a mai face manevre, care ar putea să îl pună în pericol, dar care sunt în defavoarea pacientului“, spune dr. Eleodor Cârstoiu, medic chirurgie pediatrică, președintele sindicatului Promedica.

„Lucrurile trebuie clarificate și pentru medici, și pentru pacienți“

Rudele sau pacienții merg, de cele mai multe ori, să își caute dreptatea la Colegiul Medicilor, însă acesta nu analizează dosarul din punct de vedere medical și poate da sancțiuni doar din punct de vedere disciplinar.
„Trebuie să ne gândim mereu că medicul trebuie să fie în slujba pacientului, să presteze un act medical de calitate, astfel încât rezultatele să fie cele mai bune pentru pacient. Problematica malpraxisului reprezintă o centură de siguranță pentru pacient, pentru că, în fond, noi ne dorim ca pacientul să fie cel care obține cel mai mare beneficiu în urma acestei relații medic – pacient. Medicul trebuie să facă maximum posibil pentru pacient. Din cauza lipsei unei legi a malpraxisului coerente ajungem de multe ori, noi, ca medici, să practicăm acea medicină defensivă, adică să facem acele intervenții medicale care să ne facă atât nouă, cât și pacienților cel mai puțin rău, dar cel mai puțin rău pentru medic poate să însemne nu și ceea ce este cel mai bine pentru pacient. De aceea, lucrurile trebuie clarificate și pentru medici, și pentru pacienți“, explică dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie, reprezentant al Colegiului Medicilor Dolj.

În România, dosarele de malpraxis sunt de multe ori tratate cu lentoare

Când vine vorba de proceduri medicale și chiar investigații mai complexe, medicul trebuie să-i explice pacientului, într-un limbaj simplu și înainte de inițierea procedurilor, ce înseamnă respectiva procedură, diagnosticul pus, care este natura și scopul tratamentului, care sunt riscurile și ce se poate întâmpla dacă nu se aplică niciun tratament.
În România, dosarele de malpraxis sunt de multe ori tratate cu lentoare. Nu este de mirare, deci, că prea puţine sunt exemplele în care pacientului sau aparţinătorilor li s-a făcut dreptate. Aşa se face şi că decesul şi mutilarea din culpă medicală s-au adăugat în ultimii ani listei bogate de motive pentru care România este dată în judecată la CEDO şi chiar condamnată de Curtea de la Strasbourg.
Legea malpraxisului trebuie să le ofere pacienților o garanţie că sunt despăgubiţi pentru eventuale prejudicii petrecute în timpul actului medical, dar în același timp să le asigure medicilor posibilitatea încheierii unor poliţe care să acopere aceste sume.
„Avem nevoie de o clarificare în domeniul malpraxisului, să știm exact unde ne situăm. Legea actuală a malpraxisului este învechită. Este nevoie de clarificări atât pentru medici, cât și pentru pacienți“, spune Daiana Angheloiu, medic ginecolog la Spitalul Județean Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS