3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate70% dintre români nu ar lucra în agricultură

70% dintre români nu ar lucra în agricultură

Peste 70% dintre români nu ar lucra în agricultură – relevă rezultatele unui sondaj online comandat de World Vision România, la care au participat în luna martie peste 3.400 de respondenți.

O treime dintre respondenți sunt de părere că nivelul de pregătire educațională necesar pentru a lucra în domeniul agricol este liceul agricol (36,8%); 1 din 10 crede că o școală profesională în domeniu este suficientă. În același timp, 16,99% consideră că școala gimnazială este de ajuns pentru a putea activa în acest domeniu. 11,18% dintre respondenți sunt de părere că nivelul de educație poate fi unul și mai redus – fiind suficiente doar 4 clase.

În același timp, jumătate dintre cei chestionați consideră că rolul agriculturii în țara noastră este unul esențial sau important: peste o treime (35,23%) dintre românii care folosesc internetul consideră că rolul agriculturii în țara noastră este unul esențial, iar 29,16% sunt de părere că rolul acestui sector este unul important, dar în scădere ca impact, conform sondajului.

7 din 10 respondenți nu iau în considerare posibilitatea de a lucra în domeniul agriculturii. Dintre cei care lucrează sau s-au gândit că ar exista pentru ei o posibilitate de a se angaja în domeniul agriculturii, 40,69% consideră atractivă meseria de horticultor, 33,33% consideră și meseria de apicultor ca fiind atractivă și 27,07% preferă peisagistica.
Peste trei sferturi dintre cei care lucrează sau ar lucra în agricultură (76,85%), și-ar dori să-și desfășoare activitatea/meseria aleasă în calitate de antreprenor.

1 din 2 români nu și-ar da copilul la liceul agricol – doar 20,2% și-ar îndemna copiii să aleagă această specializare la liceu.
36,16% dintre români consideră că nivelul de educație oferit elevilor în liceele agricole din țara noastră este unul slab și, într-un procentaj mai mic, de 34,3%, consideră că educația oferită în aceste licee este una bună. La extreme, 14,1% consideră nivelul de educație unul foarte slab și doar 5,69% îl consideră foarte bun.

Sondajul „Românii și agricultura” a fost realizat de iVox la solicitarea World Vision România, prin metoda CAWI, în perioada 1-31 martie 2019. Eșantionul studiului este compus din 3.426 de respondenți și reproduce, din punctul de vedere al principalelor sale caracteristici, structura socio-demografică a populaţiei utilizatorilor de Internet din România, aşa cum decurge din cercetarea Gallup „Piaţa serviciilor de acces la Internet”, realizată la cererea ANCOM (Autoritatea pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii). Prin urmare, rezultatele acestui sondaj pot fi extrapolate, cu o minimă marjă de eroare, populaţiei utilizatorilor de Internet din România de vârstă majoră.
Fundația World Vision România derulează campania ”Mândru să fiu fermier” care face parte din programul „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii” împreună cu Junior Achievement România (JAR), Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj, Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE) în parteneriat cu Romanian-American Foundation. Prin acest program sprijinim 11 licee agricole din toate regiunile țării sa ofere programe educaționale relevante pentru economia locală și axate pe formarea viitorilor fermieri și întreprinzători din agricultură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS