Fostul prefect de Bihor Claudiu Pop a anunţat, marţi pe Facebook, că a plecat din PSD şi s-a înscris în Pro România.
„Astăzi (marţi – n.r.) am deschis un nou capitol în viaţa mea politică. M-am alăturat unui proiect pentru România şi pentru români, Pro România”, a scris Claudiu Pop, marţi, pe Facebook. Fostul prefect Claudiu Pop se alătură partidului PRO România, condus de fostul premier Victor Ponta. Pop și-a făcut apariția alături de Ponta, alături de comisarul european Corina Crețu, foștii miniștri Daniel Contantin și Nicu Bănicioiu, precum și fostul lider PC Bihor, Octavian Bara, marți, la sediul Hotel Continental.
Pop a precizat că a intrat în PRO România fără să aibă vreo funcție de conducere.
Pe 22 aprilie deputatul PSD Nicolae Georgescu a anunţat că s-a înscris în Pro România şi va sprijini candidaţii la alegerile europarlamentare.
În prezent, Pro România are un număr de 22 de deputaţi în Camera Deputaţilor.
Pe 13 aprilie, Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, a anunţat că a trecut la Pro România, motivând că PSD a intrat pe un drum antieuropean şi un drum al extremei. În ultima perioadă s-au mai alăturat partidului condus de Victor Ponta deputaţi precum Adrian Ţuţuianu sau Mihai Tudose.
Claudiu Pop a demisionat din PSD şi se alătură echipei Pro România
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei