8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUngaria: Vapor scufundat în Dunăre. 7 sud-coreeni, morţi; 19 daţi dispăruţi

Ungaria: Vapor scufundat în Dunăre. 7 sud-coreeni, morţi; 19 daţi dispăruţi

Cel puţin şapte turişti sud coreeni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 19 sunt daţi dispăruţi după ce vasul pe care se aflau s-a scufundat, aseară, în Dunăre, la Budapesta, potrivit Ministerului Afacerilor Externe din Coreea de Sud, citaţi de edition.cnn.com. Vasul s-a scufundat în apropierea clădirii Parlamentului şi Podul Elisabeta. Pe vas se aflau 33 de turişti sud coreeni, şapte dintre ei au fost salvaţi, potrivit oficialilor sud coreeni.

Turiştii care au fost salvaţi se aflau cam la o milă în aval pe Dunăre în apropierea podului Petofi.

Treizeci dintre turiștii aflați la bord călătoreau cu compania de turism sud-coreeană Tour Very Good, a declarat Lee Sang-moo, șeful agenţiei, într-o conferință de presă.
Lee a spus că grupul a inclus nouă familii, mai ales persoane în anii ’40 și ’50, şi cel puțin un copil era la bord.
Agenţia intenționează să trimită joi o echipă de angajați în Ungaria.
Mihaly Toth, un purtător de cuvânt al companiei de navigație Panorama Deck, proprietara vasului scufundat, a declarat că a fost o zi normală de lucru și că aceasta a fost o călătorie regulată. „Facem mii de excursii turistice cu barca în fiecare zi, fără să se întâmple așa ceva”, a spus Toth.
Barca turistică, numită Mermaid, operează pe Dunăre încă din 2003 și nu au existat „semne de posibile probleme cu barca”, a adăugat el.
Panorama Deck „asigură că întreaga întreținere tehnică necesară este efectuată în fiecare an”, a spus el.
Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a dispus trimiterea unei echipe de răspuns rapid pentru a ajuta la efortul de salvare din Budapesta, a declarat joi un purtător de cuvânt al președintelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS