7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsuri pentru sprijinirea celor afectaţi de inundaţii

Măsuri pentru sprijinirea celor afectaţi de inundaţii


Executivul a luat măsuri pentru sprijinirea celor afectaţi de inundaţii. Premierul Viorica Dăncilă a cerut astăzi Ministerului Afacerilor Interne un raport detaliat cu privire la efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în ultimele zile.

Pe baza acestei analize, Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea oamenilor și a comunităților care au avut de suferit și ale căror obiective sociale sau drumuri, poduri și podețe au fost afectate.

Totodată, prim-ministrul a cerut Ministerului Muncii și Justiției Sociale să propună cât mai urgent ajutoare financiare pentru familia din Jugureni, Prahova, care trece prim momente dureroase.

“Am primit cu profundă tristețe vestea teribilă despre tragedia produsă în comuna prahoveană Jugureni, unde trei copii și-au pierdut viața, iar al patrulea este dat dispărut. Pentru un părinte nu există durere mai mare. Transmit întreaga compasiune familiei îndurerate și o asigur de tot sprijinul în aceste clipe de grea încercare”, afirmă premierul Viorica Dăncilă.

Autoritățile și comunitatea continuă acțiunile de căutare a celui de al patrulea copil.

Forțele de intervenție acționează în aceste zile pentru sprijinirea cetățenilor si limitarea efectelor inundațiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS