7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe pregătește redeschiderea Transalpinei în această săptămână

Se pregătește redeschiderea Transalpinei în această săptămână

Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu a lucrat cu utilaje de deszăpezire pe Transalpina și la finalul săptămânii trecute. A fost înlăturat stratul de zăpadă din mai multe zone de creastă, pe DN 67 C, între Rânca și Obârșia Lotrului. În mare parte, carosabilul este curat. Dinspre versant cad însă stânci, iar grohotișul este antrenat până înspre carosabil. Angajații Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu încearcă să elimine cât mai mult zăpada pentru ca aceasta să nu ajungă pe șosea și să încurce traficul. În același timp, se acționează pentru remontarea semnelor rutiere și refacerea unor marcaje stradale. Semnele rutiere au fost demontate toamna trecută pentru ca acestea să nu fie distruse sub greutatea zăpezii.

O comisie de specialiști va urca pe Transalpina

Ion Tudor, șeful Secției Târgu Jiu a Drumurilor Naționale, a declarat că săptămâna aceasta o comisie de specialiști va urca pe Transalpina. Aceştia vor analiza situația la fața locului. Din comisie vor face parte prefecții județelor Gorj și Vâlcea, reprezentanți ai Serviciilor Poliției Rutiere din cele două județe. De asemenea, vor lua parte şi reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean și ai Serviciului Județean al Salvamont Gorj. „Cel mai probabil, se va urca marți sau miercuri cu echipele din cadrul comisiei de specialiști din care vor face parte și colegii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Propunerea noastră va fi de reluare a traficului rutier, începând de joi, 6 iunie, pentru vehiculele cu masa de maximum 7,5 tone. Vedem cum va fi vremea. Sperăm să nu apară ceva ninsori. Redeschidem Transalpina numai dacă se circulă în condiții de siguranță“, a declarat Ion Tudor, șeful Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Se plâng de pierderi

În același timp, proprietarii de pensiuni și de hoteluri din Rânca se plâng de faptul că vor înregistra pierderi, dacă cea mai înaltă șosea din țară va rămâne în continuare închisă. Sezonul de plimbări pe Transalpina este unul foarte scurt. Debutează în mai-iunie și se încheie în noiembrie. Șoseaua este foarte vizitată de turiști români și din ce în ce mai mulți turiști străini, din Europa Centrală și de Est. În fiecare an, pe Transalpina sunt programate etape ale Campionatului Național de Viteză în Coastă și ale Campionatului Național de Drift. Sosesc piloți din țară și din străinătate. Transalpina este preferată și de motocicliști și cicliști. În Rânca, în fiecare vară au loc două festivaluri de muzică rock: Slowride Transalpina Fest și RockFest Transalpina. Nume cunoscute din rockul autohton vor concerta și în această vară la poalele Munților Parâng.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS