0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiderii PSD se reunesc în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional după schimbările de la conducerea partidului

Liderii PSD se reunesc în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional după schimbările de la conducerea partidului

Liderii PSD se reunesc în prima şedinţă a BPN după schimbările care au avut loc la nivelul conducerii partidului. Printre temele de discuţie se află mandatul cu care delegaţia condusă de Viorica Dăncilă se va prezenta la consultările de la Cotroceni, scrie Mediafax.

Social-democraţii se reunesc miercuri, de la 12.30, la Parlament, în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al formaţiunii. Întâlnirea are loc după ce, în ultima şedinţa a Consiliului Executiv Naţional au decis unele schimbări la nivelul conducerii partidului. Printre acestea, înlocuirea lui Codrin Ştefănescu din funcţia de secretar general cu Rodica Nassar. De asemenea, Paul Stănescu a fost numit preşedinte executiv în locul Vioricăi Dăncilă, care a fost desemnată preşedinte interimar. Printre subiectele de discuţie se numără mandatul cu care delegaţia partidului se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni pe tema transpunerii în Constituţie a referendumului pe justiţiei.

Consultări cu preşedintele

Este de aşteptat ca Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al partidului, să facă o informare referitoare la întâlnirile pe care le-a avut marţi la Bruxelles. Totodată, este posibil ca liderii social-democraţi să discute şi despre convocarea Congresului PSD. Delegaţia PSD condusă Viorica Dăncilă va avea consultări cu şeful statului la Cotroceni, de la ora 15.00. Social-democraţii care vor face parte din delegaţie sunt Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Mihai Fifo şi Eugen Teodorovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS