Expunerea produselor din tutun în magazine, reclamele la țigări, acțiunile de promovare și distribuirea gratuită de mostre de produse din tutun, ar putea fi interzise. Precum și sponsorizarea de evenimente de către companiile producătoare de tutun ar putea fi interzise, potrivit hotnews.
Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege inițiat de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, ce urmează să fie depus astăzi la Parlament.
Proiectul de lege a fost cerut insistent de societatea civilă, a subliniat Emanuel Ungureanu
„Accesul facil al minorilor la produsele din tutun, în ciuda interdicției de vânzare și de distribuire gratuită a acestor produse, expunerea semnificativă a copiilor și adolescenților la acțiuni de promovare și publicitate în spații pe care le frecventează uzual și prezentarea produselor din tutun în vecinătatea unor bunuri și alimente consumate frecvent de copii sunt modalități prin care este facilitată și încurajată „testarea” primelor țigări, urmând consumul curent, odată cu instalarea dependenței de nicotină”, arată inițiatorul proiectului de lege.
„Inițiativa este calibrată pe nevoia imperioasă de a ne proteja generațiile viitoare de ofensiva fără precedent a industriei tutunului împotriva sănătății noastre. Acest pachet legislativ este opera societății civile activă în acest domeniu și a fost asumată de grupul pe Sănătate din Camera Deputaților și Senat al USR, dar și de colegii din alte partide politice”, spune Emanuel Ungureanu, inițiatorul proiectului.
Copiii de azi fumează în mod curent de la vârste mult mai mici
În România, vârsta medie la care adulții afirmă că au început să fumeze în mod curent (cel puțin o dată pe săptămână) a fost de 18 ani. Copiii de azi, însă, încearcă produsele din tutun și fumează în mod curent de la vârste mult mai mici. Astfel, 34% dintre copiii cu vârsta între 13 și 15 ani afirmă că au fumat cel puțin o dată în viață. La 15-16 ani deja mai mult de jumătate (51,7%) încercaseră un produs din tutun. Trebuie remarcat însă și faptul că 15%, respectiv 11,2% dintre cei cu vârsta între 13-15 ani afirmă că au „testat” prima țigară la 7 ani, respectiv la 8-9 ani.
Potrivit inițiatorilor proiectului de lege, care citează studii ale UNICEF și Organizației Mondiale a Sănătății, precum și date din eurobarometrele realizate de Comisia Europeană, se stimează că:
- aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 şi 18 ani (477.050), reprezentând aproximativ un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze.
- 11,2% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează constant (adică au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 70.000 de copii (69.493) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici.
- 32.608 copii cu vârsta de 15 ani, reprezentând 14% din totalul acestei categorii de vârstă, fumează deja în mod curent.
- mai mult de jumătate (58%) dintre fumătorii români afirmă că au început să consume constant tutun înaintea vârstei de 18 ani, iar o treime (33%) între 19 şi 25 de ani.
Principala cauză prevenibilă a bolilor cronice netransmisibile
Consumul de tutun reprezintă principala cauză prevenibilă a bolilor cronice netransmisibile existând dovezi științifice care demonstrează cert că reducerea numărului persoanelor care folosesc produse ce conțin tutun conduce la diminuarea poverii reprezentate de aceste boli . Descurajarea debutului consumului acestor produse conduce la reducerea, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen mediu și lung, a numărului de fumători, existând metode și instrumente eficiente și specifice.
De asemenea, consumul de tutun este recunoscut, în Strategia Națională de Sănătate Publică 2014 – 2020, ca fiind un factor comportamental major cu impact semnificativ asupra stării de sănătate a adulților și copiilor din România, fiind considerat un determinant major pentru starea de sănătate a populației. Astfel, studiile cele mai recente (2016) 3 estimează că 14,38% din totalul deceselor și 13,37% din anii potenţiali de viaţă sănătoasă pierduţi prin dizabilitate sau deces prematur se datorează consumului de tutun, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Proiectul de lege urmează să fie depus astăzi la Parlament și a fost prezentat de Emanuel Ungureanu în ședința de ieri a Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. El a povestit că și-a dorit încă din iarnă să depună acest proiect, însă „nu este un secret că printre cei care s-au opus acestui proiect au fost și domnul Dragnea, domnul Tudose. Cumva trebuie să găsim acum un timp în care noua generație de politicieni să își asume cu curaj, indiferent de partidul din care fac parte, niște politici publice mult mai curajoase și pe zona anti-fumat”.
Emanuel Ungureanu a subliniat că inițiativa legislativă a venit din partea societății civile, USR și-o asumă în această „formă radicală” și speră să fie susținută și de parlamentarii altor partide.
Ce modificări legislative aduce proiectul USR:
Actualizarea definiției fumatului în actele normative care reglementează consumul de tutun
în concordanță cu diversificarea produselor din tutun, astfel încât produsele de același tip care afectează sănătatea umană să fie reglementate în același mod- modificarile vor fi necesare in legea 349/2002 si in legea 201/2016. Astfel, față de anul 2002 (anul elaborării definiției fumatului din legea 349/ 2002), în România au apărut produse din tutun care, în timpul consumului, eliberează nicotină și alte substanțe toxice sub forma unor emisii gazoase care sunt inhalate de consumatori.
Actualizarea definitiei produselor din tutun
modificare în legea 457/2004, în concordanță cu diversificarea produselor din tutun, astfel încât produsele de același tip care afectează sănătatea umană să fie reglementate în același mod.
Actualizarea definitiilor publicității, promovării și sponsorizării produselor din tutun
directe sau indirecte, în așa fel încât interdicțiile cuprinzătoare ale acestora să fie conforme cu art. 13 din Legea 332/2005, îndepartând excepțiile curente – modificare în legea 457/2004.
Eliminarea expunerii și publicității produselor din tutun sau produselor conexe la punctele de vânzare și permiterea expunerii și publicității doar în magazinele special amenajate în scopul exclusiv al vânzării acestor produse
modificare în legea 457/2004- exemple curente din alte țări: Regatul Unit, Irlanda, Slovenia, Ungaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Islanda, Italia, Lituania, Letonia, Malta, Norvegia, Portugalia, Federația Rusă, Turcia, Ucraina, Uzbekistan, Turkmenistan, Belarus, Israel, Republica Moldova, Federația Rusă.
Interdicția acțiunilor de promovare a produselor din tutun și a distribuirii gratuite de mostre de produse din tutun
sau produse conexe- modificare în legea 457/2004- exemple curente din alte țări: aproape toate țările regiunii europene a Organizației Mondiale a Sănătății (52 de țări).
Interdicția acțiunilor de sponsorizare a produselor din tutun
modificare în legea 457/2004 -exemple curente din alte țări: Franța, Polonia, Austria, Croația, Cipru, Finlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Republica Moldova, Federația Rusă, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Turkmenistan, Ucraina.
Interzicerea fumatului în autovehiculele în care se află minori și femei însărcinate
modificare în legea 15/2016: Este necesar acest amendament pentru asigurarea dreptului prevăzut în Art. 49 din Constituţie: „(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Având în vedere expunerea crescută la substanţele toxice din fumul de tutun în condiţiile restrictive din punct de vedere al ventilaţiei specifice autovehiculelor, şi imposibilitatea minorului şi a fătului de a se apăra în faţa acestei agresiuni, este datoria morală şi legală a adulţilor de a-i proteja.
Introducerea exceptării unor situații speciale.
cu respectarea unor condiţii-modificare in Legea 15/2016. Motivație: este necesară introducerea acestei excepții. Din punct de vedere al instituțiilor și condițiilor în care se poate fuma prin analogie cu celelalte situații în care interzicerea fumatului. echivalează cu imposibilitatea exercitării dreptului de a consuma un produs comercializat legal (situația cetățenilor aflați în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale care nu pot părăsi incinta, sau situația deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă care nu pot părăsi celula), dar cu respectarea dreptului la sănătate al celor care nu au optat pentru comportamentul de a fuma.
Introducerea contribuției pentru sănătate aplicate cuprinzător tuturor formelor de produse din tutun conform redefinirii acestora – modificare în Legea nr. 95/2006.