3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAndronescu: Nu exclud să candidez la șefia PSD

Andronescu: Nu exclud să candidez la șefia PSD


“Nu exclud” să candidez la șefia PSD, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. “Nu îmi place să amestec lucrurile. Când ne ocupăm de educație, ne ocupăm de educație. Prea multă lume vorbește de politizarea educației”, a mai declarat Andronescu.

Ambițiile politice ale Ecaterinei Andronescu au devenit vizibile odată cu celebra scrisoare anti-Dragnea trimisă pe 14 august 2018. Pe atunci marginalizată în PSD, Andronescu i-a cerut președintelui social-democrat de la acea vreme, Liviu Dragnea, “să facă un pas în spate (…) și să se retragă din fruntea partidului”. Doar trei luni mai târziu, Andronescu a acceptat funcția de ministru al Educației.

La începutul anului 2019, Edupedu.ro scria citând surse politice că Ecaterina Andronescu se pregătește să candideze la alegerile prezidențiale. Contactată în ianuarie de Edupedu.ro și întrebată dacă posibilitatea de a candida la prezidențiale este de 0%, Andronescu a răspuns: “Nu. Eu ce pot să vă spun în acest moment e că în partid nu s-a luat nicio decizie în legătură cu cel care va fi susținut de PSD pentru poziția cea mai înaltă în stat”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS