Un bărbat, de 59 de ani, din Țicleni, este anchetat de polițiștii gorjeni pentru că și-ar fi agresat soția, în timp ce se afla cu aceasta în mașină. Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizați ieri de o femeie, de 51 de ani, din orașul Țicleni, cu privire la faptul că, aflându-se pe raza orașului Țicleni, în autoturismul proprietate personală, în care se afla împreună cu soțul său, de 59 de ani, acesta ar fi exercitat acte de violență împotriva sa, de natură a-i provoca leziuni care necesită pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Ca urmare a agresiunilor suferite victima a părăsit domiciliul conjugal, solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, față de agresor, acestuia fiindu-i interzis să se mai apropie de soția sa și să o caute la locul de muncă. Suspectul este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.