6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiviu Dragnea îşi va executa pedeapsa la Rahova, în regim închis

Liviu Dragnea îşi va executa pedeapsa la Rahova, în regim închis

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul unităţii. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită astăzi.

Potrivit aceloraşi surse, Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate continuă Dragnea executarea pedepsei. Însă, Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis.

Încarcerat pe 27 mai

De altfel, fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova. Astfel, el vrea să fie vizitat de familie şi cei apropiaţi.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova. Asta după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. În acest dosar a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului. În acest dosar, el a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS