4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaşina medicului Riza, incendiată de persoane necunoscute

Maşina medicului Riza, incendiată de persoane necunoscute

Dacia Duster a medicului urolog Mugur Riza a fost incendiată, la sfârşitul săptămânii trecute, iar oamenii legii încearcă să dea de urma autorilor. 
Dr. Riza a fost implicat în mai multe scandaluri în Secția de Urologie a Spitalului de Urgență Craiova, motiv pentru care, la începutul lunii iunie, a fost concediat pentru a doua oară.

Reprezentanţii IPJ Dolj spun că au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere. „În noaptea de 14 spre 15 iunie, s-a primit o sesizare prin numărul unic de urgenţă 112. În sesizare s-a spus că geamul unui autoturism, care se afla parcat pe strada George Fotino din Craiova, a fost spart, iar din interiorul maşinii iese fum. În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că incendiul ar fi afectat doar interiorul autoturismului. Focul a fost stins de persoanele prezente la faţa locului. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Se desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor“, au explicat poliţiştii doljeni.
Se pare că dr. Riza nu era în localitate în momentul izbucnirii incendiului.

Dr. Riza nu mai lucrează la Spitalul de Urgenţă

După cum spuneam, dr. Riza a fost implicat în mai multe scandaluri izbucnite chiar în Secţia de Urologie a Spitalului de Urgenţă Craiova. Ultimul a avut loc la sfârşitul lunii mai, când polițiștii craioveni l-au amendat pe dr. Riza cu 1.000 de lei pentru proferare de injurii. În plus, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru lovire. Asta după ce un alt medic a depus o plângere în acest sens.

„Polițiștii au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercații între mai mulți medici de la un spital din Craiova. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că evenimentul se confirmă. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravențională în valoare de 1.000 de lei unuia dintre medicii implicați în altercație, pentru proferare de injurii“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.


Ulterior, pe 5 iunie, medicul Mugur Riza a fost concediat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în octombrie, anul trecut. Medicul a contestat în instanţă decizia de concediere, iar pe 29 mai a câştigat definitiv procesul cu Spitalul de Urgenţă. Între timp, pe 1 martie, doctorul Riza a fost reangajat la unitatea medicală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS