3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul educaţiei, greşeală de exprimare într-un clip video

Ministrul educaţiei, greşeală de exprimare într-un clip video

Ecaterina Andronescu îi critică pe elevii care scriu cu greșeli, dar în mesajul video postat pe Facebook ea însăși face o greșeală.
Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a făcut o greșeală de exprimare într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a ministerului și în care îi critica pe elevii care scriu cu greșeli.
Ea le-a transmis absolvenților de gimnaziu să nu îi mai ceară să le spună subiectele pentru că nu va face acest lucru. ”Nu mai îmi scrieți mesaje”, a spus Andronescu. Exprimarea corectă era ”Nu îmi mai scrieți mesaje”.

”Foarte mulți dintre voi mi-ați trimis mesaje. Și în aceste mesaje mi-ați cerut să vă spun subiectele. Nu mai îmi scrieți mesaje cu această cerință, pentru că, fără îndoială, nu am cum să fac lucrul acesta și nici nu-l voi face. În același timp, când scrieți mesaje fiți atenți să nu mai faceți greșeli de ortografie, pentru că astea mă supără și supără pe oricine le vede, dar mai ales pe profesorii voștri de la limba și literatura română”, le-a transmis Ecaterina Andronescu elevilor.

Ecaterina Andronescu nu este singurul ministru al Guvernului Dăncilă care vorbește pocit limba română. Chiar șefa Guvernului este recunoscută pentru numeroasele gafe de exprimare pe care le-a comis de lungul timpului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS