-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvertisment: Nu deschideţi „ofertele irezistibile“ de pe email, WhatsApp sau Facebook

Avertisment: Nu deschideţi „ofertele irezistibile“ de pe email, WhatsApp sau Facebook

CERT-RO-Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică anunţă o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional. Atacatorii îşi îndreaptă atenţia, în special, către instituţii din domeniul sănătăţii.

S-a observat că, pe lângă utilizatorii casnici, atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii. Numărul entităţilor afectate fiind în creştere, se arată într-un avertisment al instituţiei, scrie Mediafax.

Ce este de făcut

CERT-RO atrage atenţia, atât utilizatorilor cât şi personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate. Acestea pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicaţii maliţioase:

  • nu deschideţi fişierele primite prin e-mail decât în situaţia în care cunoaşteţi expeditorul iar în cazul unei suspiciuni adresaţi-vă personalului de specialitate
  • evitaţi accesarea ”ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiţi (email, whatsapp, messenger, facebook etc.)
  • asiguraţi-vă că aveţi un backup al fişierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la reţea
  • asiguraţi-vă că dispozitivele pe care le utilizaţi atunci când navigaţi online sunt updatate şi au instalate soluţii de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)
  • apelaţi numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente
  • accesaţi ghidurile puse la dispozţie pe site-ul CERT-RO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS