-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua funcţionarului public

Ziua funcţionarului public

Sărbătorită la data de 23 iunie, Ziua funcţionarului public a fost instituită prin Legea 145/2016, potrivit agerpres.


Potrivit prezentei legi, Ziua funcţionarului public poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice; prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative. Cu prilejul acestei sărbători; Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda premii; distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici, pentru merite deosebite.

Totodată, Guvernul; prin intermediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, sindicatele şi asociaţiile profesionale; precum şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru organizarea în bune condiţii a unor manifestări cu caracter simbolic, cu ocazia acestui eveniment. De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune; în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se arată în textul de lege.

Prima Cameră sesizată în acest caz a fost Senatul

Acesta, la 21 martie 2016, a dat vot favorabil propunerii legislative privind instituirea acestei zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcţionarului public român are rolul de a contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice; în general, şi a funcţionarilor publici în particular. „Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică; funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate cetăţenilor; care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege privind instituirea Zilei funcţionarului public a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor


La 8 iunie, proiectul de lege privind instituirea Zilei funcţionarului public a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor; acesta fiind forul decizional. Legea prin care data de 23 iunie devine Ziua funcţionarului public a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016.

Potrivit site-ului oficial al instituţiei, www.anfp.gov.ro, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a fost înfiinţată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu scopul de a asigura managementul funcţiilor publice şi pe cel al funcţionarilor publici. ANFP funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS