0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInformaţie-şoc: Protecţia Copilului Dolj îi contrazice pe procurorii din Craiova în cazul fetiţei târâte pe stradă

Informaţie-şoc: Protecţia Copilului Dolj îi contrazice pe procurorii din Craiova în cazul fetiţei târâte pe stradă

Tena Tulitu , prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a reacţionat în cazul fetiţei de 8 ani târâte pe stradă şi băgată în maşină. Aceasta susţine că imaginile care au circulat în ultima perioadă în mass-media nu sunt concludente şi pot fi manipulate.

În opinia Teniei Tulitu , procurorul Maria Piţurcă a respectat procedura în timpul intervenţiei de vineri, când fetiţa de 8 ani a fost preluată din casa în care a crescut, din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi.Tena precizează că în acest dosar se efectuează cercetări, sub aspetul săvârşirii infracţiunilor de privare de libertate, în mod ilegal, rele tratamnte aplicate minorului, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, înşelăciune, fals privind identitatea, uz de fals şi împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Acestea sunt infracţiunile pentru care se efectuează cercetări în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, Craiova.

În acest caz s-a emis mandat de perheziţie.

Întrebată de jurnalişti dacă mandatul de percheziţie presupunea şi ridicarea copilului de către procuror, aceasta a declarat că mandatul nu a fost dat pentru a se ridica un copil.
” Doamna procuror nu a mers să ridice un copil. Mandatul nu a fost dat ca să ridice un copil; mandatul a fost dat ca să se constate o stare de fapt; la faţa locului, în sensul că acea minoră era reţinută ilegal. Noi nu am venit să ridicăm un copil. Informaţiile s-au denaturat în spaţiul public. Procurorul a mers să constate o stare de fapt, adică o stare de ilegalitate; o stare de reţinere ilegală din partea familiei”, a delarat Tena Tulitu

” Noi avem filmarea de la percheziţie „

Prim-procurorul contestă imaginile filmate cu telefonul mobil, spunând că nu pot fi concludente; deoarece pot fi manipulate, în realitate existând o filmare oficială făcută în timpul percheziţiei; în care se vede că procurorul a încercat să dialogheze cu copilul şi a prezentat scopul pentru care se află acolo.
„În spaţiul public s-au văzut acele imagini care au fost filmate cu telefonul mobil. Noi avem filmarea de la percheziţie, care se filmează de la începutul până la finalul percheziţiei. Cine va vedea, cine va face verificări, va vedea acest film, şi nu este aşa. Este normal că în spaţiul public au apărut frânturi; au apărut imagini, care de altfel nici nu sunt fidele, că una e cu telefonul mobil; nu poţi să spui că este o redare fidelă şi ştiţi cum se poate manipula, dacă pot să spun aşa, imaginea”; a mai spus Tena Tulitu

Aceasta a mai precizat că procurorul a constatat că fetiţa este reţinută ilegal şi a dorit să facă verificări. ” Doamna procuror a vrut să discute cu copilul; a vrut să ia copilul pentru a-l prezenta la Medicina Legală; deoarece se efectuează cercetări pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. Doamna procuror a fost acolo în cadrul unui dosar penal, a avut un mandat de percheziţie şi în opinia mea dânsa a respectat procedura”, a încheiat aceasta.

DGASPC Dolj

DGASPC Dolj a emis un comunicat de presă referitor la cazul fetiţei care a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal; din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.

Referitor la acțiunea de preluare a unui minor din familia fostului asistent maternal, acțiune care a avut loc în data de 21.06.2019; facem următoarele precizări:
-printr-o adresă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înregistrată la instituția noastră în data de 20.06.2019; s-a solicitat să asigurăm “prezența la data de 21 iunie 2019, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova…. la ora 7.00, a unui psiholog și a unui asistent social pentru a acorda consiliere psihologică și asistență unui minor…“ fără a ne fi furnizate alte informații (locație, istoric, speță etc);


-în conformitate cu prevederile legale, similar cu modul de răspuns la toate solicitările organelor de urmărire penală sau instanțelor judecătorești; instituția noastră a desemnat un psiholog și un asistent social care au participat la acțiunea din data de 21 iunie 2019 sub coordonarea procurorului de caz;


-procurorul de caz a stabilit modul de acțiune, în sensul că personal va întreprinde demersurile de preluare a copilului; iar personalului din cadrul instituției noastre i s-a solicitat intervenția ulterior preluării copilului; precum și pe parcursul deplasării către Institutul de Medicină Legală Craiova
;


-după preluare; copilul a fost însoțit de mama adoptivă în prezența căreia a încetat starea de agitație și față de care nu a manifestat reacții de respingere;


-pe parcursul deplasării către Institutul de Medicină Legală Craiova, copilul a beneficiat de suportul specialiștilor instituției pentru a înțelege acțiunile care s-au petrecut, a conștientiza ceea ce se întâmplă și ceea ce urmează să se întâmple;
-la sediul Institutului de Medicină Legală Craiova copilul a manifestat o atitudine colaborativă; răspunzând la toate întrebările și solicitările specialiștilor acestei instituții;
-după finalizarea procesului de expertizare, copilul a fost încredințat părinților de către reprezentanții poliției; în prezența specialiștilor instituției noastre care i-au recomandat mamei să fie atentă la nevoile emoționale ale fetei; să-i ofere sprijinul de care va avea nevoie și să solicite ajutorul specialiștilor (medic, psiholog etc) în caz de nevoie.


Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj subliniază încă o dată faptul că violența asupra copiilor, indiferent de forma de manifestare, nu poate fi tolerată.


Totodată, în calitate de instituție responsabilă cu implementarea legislației în domeniul asistenței sociale și protecției copilului; reafirmăm importanța respectării prevederilor legale și a hotărârilor judecătorești; atât în ceea ce privește principiile cât și procedura de urmat, de către toate autoritățile statului.
Psihologul și asistentul social care au participat la acțiune; la solicitarea conducerii Direcției au întocmit un raport privind activitatea desfășurată în data de 21 iunie 2019. Acest raport va fi pus la dispoziția autorităților competente cu verificarea și analiza modului de acțiune în acest caz.

Citeşte şi Procurorul din Craiova explică de ce a ridicat cu mascații o fetiță de 8 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS