7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Acasă Actualitate Highman, vloggerul din Craiova care uimeşte România

Highman, vloggerul din Craiova care uimeşte România

0
Highman, vloggerul din Craiova care uimeşte România
Highman, vloggerul din Craiova care uimeşte România
Vloggerul Highman

Cristian Daniel Nănău sau Highman după cum îl cunoaşte majoritatea lumii, este unul dintre cei mai mari vloggeri din Craiova. La cei 20 de ani, Highman a ajuns la un număr impresionant de abonaţi pe canalaul său de youtube: peste 320 de mii. Şi nu vrea să se oprească aici. Targetul lui: un milion de abonaţi cât de curând. Highman a acordat un interviu pentru Gazeta de Sud, spunându-ne mai multe despre vloggul şi viaţa sa.

Raluca Nedelea: Când ai început să postezi videoclipuri pe Youtube?

Highman: Am început în 2015. Fac Youtube de 5 ani şi a fost o trecere destul de grea între ani, dar şi o creştere destul de grea, pentru că e diferit ce e acum de ce a fost înainte. Cum creşteai la început pe Youtube şi cum creşti acum în 2019? Creşti mult mai repede în 2019. Pentru anul 2019, bazându-mă pe toţi youtuberii din România care sunt acum, nu pot să spun că e un număr foarte mare, adică vara asta eu mă aştept chiar şi după interviul ăsta la peste 600-700 de mii abonaţi.

R.N: De unde vine numele canalului/porecla de Highman?

Highman: Eu, înainte să fac Youtube, eram, pot spune între ghilimele, popular pe o platformă unde lumea îţi punea întrebări, răspundeai la ele şi de unde am strâns peste un milion şi ceva de likeuri. Eram singurul din Craiova care avea atât. Eram prieten cu cineva pe care îl chema Omul Modern şi am zis să îmi pun numele Omul High. Mi-era cumva să pun numele ăsta canalului, pentru că nu suna bine şi am zis „Hai, mă, să o trec pe partea americană, Highman“. Sună mult mai ok.

R.N: De ce ai început să postezi pe Youtube?

Highman: Sincer, nu ţin minte dacă am avut vreun idol sau ceva de genul. Pur şi simplu eram la liceu şi mă jucam non-stop Counter Strike şi am zis să fac un clip la mişto, de gaming. La început, colegii se uitau la clipuri şi au zis „hai mă, ai şi tu 10 mii de abonaţi şi te dai mare?”. Fix peste 3 luni am ajuns la 100 de mii de abonaţi. A fost o trecere foarte rapidă. Nimeni nu credea în canal. Nici macar eu nu credeam în canal pentru că am început cu o chestie foarte banală, cu nişte case openinguri, care nu prindeau foarte mult. Dar, după am început să postez foarte mult pentru că mi s-a părut că prindea ce făceam eu. Nu făceam clipuri normale. Am îceput să bag foarte mult edit în clipuri, edit haios. Şi cu chestiile alea am prins. Făceam câte 100 mii de vizualizăr,i ceea ce e peste numărul canalului şi e foarte bine. După aceea am trecut la primul meu vlog, care a prins destul de mult, chiar dacă am început cu gamingul. Acum fac vlog şi au prins amândouă foarte bine.

R.N: Care e cel mai greu lucru de care ai avut parte de când faci Youtube?

Highman: Am avut un mic scandal pe numele meu, foarte mediatizat de youtuberi şi primeam hate foarte mult în perioada aia. Comunitatea mea era împărţită, aveam 15 mii de dislikeuri şi 15 mii de likeuri la clipuri. Cu toate că eram cel mai hateuit în perioada aia pe Youtube, eram şi cel mai vizualizat. Dar nu am băgat de seamă. Mi-am cerut scuze pentru ce s-a întâmplat şi am trecut peste destul de rapid. Asta a fost cea mai grea perioadă a mea pe Youtube şi a durat cam 3 luni de zile.

R.N: Care sunt satisfacţiile pe care ţi le-a adus canalul?

Highman: Satisfacţia cea mai mare este că mă urmăreşte lumea. În fiecare zi, pe unde ies, mă opresc oameni. Mă înţeleg foarte bine cu fanii mei, facem poze, stăm la discuţii. E foarte tare să discuţi cu comunitatea ta şi să schimbi păreri.

R.N: Cum ai ajuns la acest număr de abonaţi?

Highman: Dacă stau acum să mă gândesc şi punând munca pe primul plan, e destul de mare. Am muncit foarte mult pentru numărul ăsta de abonaţi. Nu dormeam nopţile să fac live-uri paranormale, pe care apropo eu le-am inventat. Şi sunt şi primul care nu dă voie nici unui youtuber să mai facă, pentru că este o chestie de originalitate, au înţeles asta şi e ok. La mine se uită foarte multă lume la liveurile paranormale pentru că eu cunosc şi foarte bine domeniul. Ştiu să îmi fac abonaţii să stea acolo şi să se sperie în acelaşi timp cu mine. Eu unul numai la chestii de genul m-aş uita pe Youtube, sunt pasionat de chestia asta cu paranormalul.

R.N: Care este targetul tău pe viitor?

Highman: Un milion de abonaţi, clar. Estimez că o să îi fac până vara viitoare. Dacă mă ţin de muncă bine şi fac în continuare clipuri care prind, îi voi avea. Asta mă gândesc să fac o bună bucată de vreme.

R.N: Câţi bani faci din Youtube?

Highman: E o sumă decentă. Pot să mă întreţin singur, pot să îmi iau ce haine vreau, pot să mă duc şi în excursii, pot să fac de toate. Dacă munceşti mult şi faci ceea ce trebuie, va ieşi bine.

R.N: Care este tipul tău de content?

Highman: Este entertainment. Să râdă lumea, şi să se bucure.

R.N: Cât ai investit în Youtube?

Highman: Cam jumătate din cât am câştigat. Şi mai trebuie să îmi iau multe chestii, pentru că ce am investit eu acum e destul de mult.

R.N: Ce sfat le dai celor care vor să se apuce de Youtube?

Highman: În primul rând, să nu lase şcoala ca să facă vlog. Cunosc persoane care au făcut asta, şi e destul de naşpa. În al doilea rând, ţineţi-vă de muncă, dacă vă apucaţi de Youtube. Nu credeţi că e greu, dar nu e nici uşor, e foarte tare să cunoşti persoane noi, experienţe noi. Şi să fiţi voi înşivă, şi să vă susţină familia şi prietenii.

Raluca-Maria Nedelea