3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstalarea panourilor se face fără autorizație de construire

Instalarea panourilor se face fără autorizație de construire

Instalarea panourilor se face fără autorizație de construire începând cu data de 27 iunie. Persoanele interesate să-și monteze panouri fotovoltaice nu mai sunt nevoite să cheltuie bani și să piardă timp pentru obținerea autorizației de construire. Astfel, s-a eliminat obligativitatea deținerii unei astfel de autorizații.

Potrivit noilor prevederi legale, montarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și/sau panouri solare pentru încălzirea apei este permisă fără ca proprietarul clădirii să obţină autorizaţia de construire, însă primăriile trebuie anunţate referitor la modificările aduse locuinţei, înaintea începerii lucrărilor.

Modificarea actului normativ a fost inițiată de Administrația Fondului pentru Mediu pentru a debloca Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională și Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS