4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe ce plantele de la Cernobîl sunt imune în fața cancerului

De ce plantele de la Cernobîl sunt imune în fața cancerului

Când auzi Cernobîl, te gândești automat la dezastrul nuclear din 1986. Serialul omonim de la HBO a readus în atenția publicului tragicul accident, potrivit playtech.

După explozia reactorului din centrala nucleară, au apărut mii de cazuri de cancer, iar zona cândva populată s-a transformat într-un oraș fantomă. Zona de excludere se întinde pe o arie de 2600 de kilometri pătrați.

Această zonă nu este lipsită de viață

Cu toate astea, această zonă nu este lipsită de viață. Vegetația s-a dezvoltat bogat, iar în păduri trăiesc lupi, urși și porci mistreți. Chiar și în cele mai radioactive locuri, vegetația a început să își spună cuvântul la numai trei ani de la explozie. Oamenii, alte mamifere și păsările ar fi murit de la nivelul de radiații care, dacă nu ar fi murit în scurt timp prin boli de iradiere, ar fi făcut-o ulterior de la cancer.

Cu toate astea, plantele par să o ducă foarte bună. Ce au așadar plantele și noi nu avem? În primul rând, corpul nostru este ca o mașinărie în care fiecare celulă și organ are un scop și un loc, iar pentru buna funcționare ele trebuie să coopereze. În schimb, o plantă are o structură mult mai flexibilă ca noi.

Plantele nu se pot mișca, însă – în mod ironic – tocmai această inflexibilitate le forțează să fie flexibile cu circumstanțele în care se află. Ele nu au structura bine-definită a unui om sau a unui animal. ci mai degrabă o perfecționează pe parcurs. Dacă au sau nu nevoie de rădăcini mai adânci sau tulpini mai înalte depinde de semnalele chimice din interiorul lor, dar și de lumină, temperatură și apă.

Spre deosebire de celulele umane sau animale, aproape toate celulele vegetale sunt capabile să creeze altele noi, de care are nevoie planta. Din acest motiv grădinarii pot altoi un pom cu o creangă a altui pom, spre exemplu. Plantele pot, așadar, să înlocuiască celulele moarte sau țesuturile mult mai ușor decât animalele, dacă sunt atacate (fie că sursa atacului este un animal sau radiația).

Radiațiile și alte tipuri de modificări ADN pot totuși să cauzeze tumori în plante. Diferența este că acele tumori nu prea se pot împrăștia în plantă ca un cancer normal, mulțumită pereților rigizi ai celulelor vegetale.

Astfel, ceea ce pentru noi a fost un dezastru de proporții incredibile, pentru plante a fost o șansă să scape de influența umană și să viețuiască în voia lor.

Citeşte şi Natura a supravieţuit la Cernobâl.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS