3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateColectarea separată a deşeurilor din Râmnicu Vâlcea

Colectarea separată a deşeurilor din Râmnicu Vâlcea

Colectarea separată a deşeurilor din Râmnicu Vâlcea se face în cele 106 puncte din municipiu.

Primăria Râmnicu Vâlcea a achiziţionat, în perioada 2017 – 2019, un număr de 106 puncte noi de colectare deşeuri. 48 puncte de colectare au fost luate în anul 2017, 15 puncte de colectare în 2018 şi 43 puncte de colectare în 2019. Toate punctele au fost dotate cu containere metalice pentru colectarea separată a deşeurilor menajere şi a celor reciclabile. Până la sfârşitul anului urmează să fie achiziţionate alte 22 de astfel de puncte de colectare.

Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat modelul de acord de colaborare pe care urmeză să îl încheie cu ROMPREST ENERGY SRL (operatorul de salubritate). A fost elaborat ţi acordul de colaborare cu operatorii economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii pentru deşeuri de ambalaje.

Municipiul Râmnicu Vâlcea a încheiat cu Asociaţia RECOLAMP un protocol prin care asociaţia se angajează să colecteze, fără niciun fel de cost din partea primăriei deşeurile provenite din echipamentele de iluminat din sediile Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ale Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, Sălii Sporturilor ”Traian” şi Stadionului Municipal Zăvoi.

De asemenea, în perioada 4 – 5 iulie 2019 urmează a se derula a doua campanie de colectare DEEE organizată împreună cu Asociaţia ENVIRON, prima având loc în luna noiembrie 2018. Totodată, se află în derulare procedura de achiziţionare a 1.268.800 de saci menajeri ce urmează a fi împărţiţi gratuit celor peste 6000 de gospodării (case), în vederea colectării separate pe cele 4 fracţii de deşeuri reciclabile.

Obligaţiile administraţiei locale

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii:

  • să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale;
  • să atingă, până la data de 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată. Cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse;
  • să includă în caietele de sarcini şi în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare tarife distincte pentru activităţile desfăşurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea deşeurilor;

să stabilească şi să includă în caietele de sarcini, în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare şi în regulamentele serviciului de salubrizare, indicatori de performanţă pentru fiecare activitate din cadrul serviciului de salubrizare.

Alte obligaţii

  • să implementeze instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci“. Acesta să fie bazat pe cel puţin unul dintre următoarele elemente: volum; frecvenţă de colectare; greutate; saci de colectare personalizaţi;
  • să stabilească şi să aprobe, începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru beneficiarii serviciului de salubrizare tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor;

să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze, personal sau prin mandatarea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, activitatea de valorificare materială şi energetică a fluxului de deşeuri de ambalaje;

să solicite organizaţiilor care implementează răspunderea extinsă a producătorului sumele necesare pentru desfăşurarea campaniilor de informare şi educare a publicului şi a operatorilor economici şi să stabilească modalitatea de plată a acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS