5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDavid Sassoli, noul preşedinte al Parlamentului European

David Sassoli, noul preşedinte al Parlamentului European

Europarlamentarul socialist David Sassoli a fost ales miercuri preşedinte al Parlamentului European (PE). El va deţine această funcţie pentru următorii doi ani şi jumătate, informează Reuters, citat de Agerpres.

În vârstă de 63 de ani, David Sassoli a obţinut o majoritate simplă în a doua rundă de vot desfăşurată în prima sesiune plenară a Parlamentului European. Au mai candidat pentru acest post Ska Keller, Sira Rego şi Jan Zahradil.

Fost jurnalist din Florenţa, Sassoli a fost europarlamentar şi în ultimele două legislaturi.

Două femei şi doi bărbaţi vor prelua principalele posturi de conducere în instituţiile UE

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi, la finalul summitului maraton la care liderii europeni au convenit asupra nominalizărilor pentru posturile-cheie în instituţiile UE, că aceştia doresc ca funcţia de preşedinte al PE să fie împărţită între socialişti şi populari, câte doi ani şi jumătate pentru fiecare.

Conform compromisului la care au ajuns liderii europeni, două femei şi doi bărbaţi vor prelua principalele posturi de conducere în instituţiile UE. Asta dacă aceste nominalizări vor fi validate şi de PE. Astfel, preşedinţia Comisiei Europene va reveni actualului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen. Aceasta este membră a partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi reprezentată a Partidului Popular European (PPE).

Conducerea Băncii Centrale Europene va fi preluată de franţuzoaica de centru-dreapta Christine Lagarde, actuala şefă a Fondului Monetar Internaţional. Ministrul spaniol de externe, socialistul Josep Borrell, va conduce diplomaţia europeană. De asemenea, premierul belgian, liberalul Charles Michel, va fi preşedintele Consiliului European.

Despre Parlamentul European

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE. Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene. De asemenea, pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS