1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi NU suntem o nație de trădători!

Noi NU suntem o nație de trădători!

Am  aflat că nu de mult într-o discuție purtată la Moscova de un oficial român, cu redactorul șef al ziarului „Izvestia”, un expert rus în politică internațională , acesta i-a declarat omologului său român următoarele:

„Sunteţi nestatornici, domnule profesor. „în marile conflagrații europene și mondiale, românii nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat ușor și tot așa de ușor și-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă?”, potrivit curierulnational.

Si de ce NU este adevarat?

1. Războiul ruso-turc de la 1877 a fost o conflagrație europeană

Povestea cu trădarea se confirmă, dar cu roluri schimbate: România este trădată de aliatul ei, nimeni altul decât imperiul rus!
Am fost tradati de..rusi, am pierdut sudul Basarabiei, deși eram aliati cu ei ,iar fara noi razboiul ar fi fost pierdut.

2. Primul Război Mondial

Din care România a ieșit nesperat de bine, la sfârșitul războiului ne-am văzut cu Țara Reîntregită , părti din vechea Dacia reintorcându-se la Țara mamă.

Au trădat românii pe cineva în acele momente? Faptul că românii s-au dezis de înțelegerea secretă de la 1883, dintre Carol I și Puterile Centrale, nu se cheamă trădare. Mai degrabă atunci putem spune că a fost un gest de trădare din partea regelui Carol I, dar nu față de niște aliați, ci față de noi, supușii săi.

Despre aliații pe care i-am avut în Primul Război Mondial se poate spune, pe drept cuvînt, că ei ne-au trădat! 

Rusia ne-a lăsat nu numai fără sprijinul militar promis, dar ne-a lăsat și fără …Tezaur… Ceilalți aliați n-au fost nici ei corecți, nu și-au respectat angajamentele și promisiunile nici pe front, în timpul confruntării militare, nici ulterior, când diplomația a decis geografia politică nouă a Europei.

3. Prin campania militară a României împotriva bolșevismului maghiar România binemerita recunoștința întregii Europe!… La 3 august 1919, patru excadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, intră în Budapesta. Bela Kun şi alti kunerişti fug în Austria si, de acolo la…Moscova. 
(Un grup statuar îl imortalizează pe Bela Kun, azi la Budapesta.)
Restabilind  ordinea în ţările vecine, în Ungaria şi Slovacia, trupele române se vor retrage, cu toate că statele europene nu se împotriveau reîntoarcerii la ţara-mamă a Maramureşului de nord (asa-numita Ucraina trans-carpatică). Vaida Voievod amână la nesfârşit asumarea acestei responsabilităţi şi pierde o şansă istorică : extinderea reunificării provinciilor Daciei-Mame.

Prin înțelegerile cu Franța și Anglia, hotarul de Vest trebuia să fie pe Tisa, Banatul întreg era un Banat românesc și se cuvenea să fie cuprins ca atare în România de după 1918! 
Și asta din pricina “aliaților” noștri, care ne-au trădat la Versailles! 

4. Noi, românii, avem o legătură specială cu soarta țarului Nicolae, soartă pe care, o deplânge insistent redactorul rus, sus amintit. 

A fost un asasinat rușinos, dezgustător. E bine de știut că țarul se bucura de protecția unei gărzi imperiale multi etnice, care l-a părăsit în zile următoarele…cu o singura exceptie… românii au fost singurii din garda imperială care i-au rămas loiali țarului până în ultima clipă. Soarta a făcut ca de asasinarea țarului să se ocupe, o bandă de dezertori din armata austriaca, o echipă de voluntari unguri, printre care s-a aflat și Imre Nagy, cel căruia vecinii noștri i-au ridicat statuie la Budapesta, după 1990… Merita, firește!??

Deci nici la această conflagrație nu avem motive să-i stigmatizăm pe români!

5. Urmează al Doilea Razboi Mondial… 

5-a- In septembrie 1939 Germania și Rusia au invadat Polonia,  Noi nu eram aliați nici cu Germania, nici cu Rusia, așa că nu am trădat pe nimeni dacă am intervenit în ajutorul Poloniei!!!

Căci așa trebuie considerată decizia României de a-i permite Poloniei să tranziteze prin România nu numai tezaurul Poloniei, dar și cea mai bună parte a elitei militare. 

Ceilalți, marile puteri, nu au făcut nimic pentru Polonia. Aveau tratate de alianță cu Polonia, tratate care nu au mai avut nicio valoare

E jenant să constatăm că istoricii noștri nu s-au priceput să comenteze în termeni potriviți ce s-a întâmplat în septembrie 1939! Mai ales că termenii în care se puteau comenta acele evenimente sunt termeni de elogiu și laudă aduse spiritului românesc, capacității românești de a pune anumite valori morale mai presus de interesele propriu zise! 

La scurtă vreme am avut de suferit și noi din partea acelorași tari “prietene”, Germania și Rusia?! Oare amputările teritoriale din vara lui 1940 să nu aibă nicio legătură cu faptul că în septembrie 1939 le-am încurcat socotelile celor doi monștri ai istoriei mondiale?
Dar asasinarea primul ministru al României, cel care a încuviințat deschiderea granițelor pentru polonezi, si care a pierit tot în septembrie 1939 într-un asasinat ai cărui autori nu au știut niciodată că fuseseră manipulați din ordinul URSS/Germania??.

Recunoștința Poloniei(??) pentru ajutorul primit de la România a fost de-a lungul anilor nulă! Inexistentă! N-am cunoștință de vreun gest semnificativ al Poloniei, al unor lideri ai opiniei publice poloneze, al intelighenției poloneze sau măcar al Crucii Roșii din Polonia, prin care să ajungă până la noi un gând de mulțumire, o urare de bine în amintirea acelui septembrie 1939 când România, guvern și popor deopotrivă, au dat întregii Europe o lecție de curaj, de demnitate, de solidaritate umană, de OMENIE!
În 2014, au fost aniversați și comemorați , 75 de ani de la declanșarea celui de al Doilea Război Mondial , si printre statele invitate, organizatorii polonezi au considerat că nu are ce căuta România!…

5-b- Dar „trădarea” (?) Bucureștiului față de românii din Basarabia sau Transilvania în vara lui 1940.

Exemplul Finlandei, care este mereu invocat, trebuie citit până la capăt: sacrificiul finlandez a fost inutil. Au făcut jocul germanilor, dar cu ce preț? La sfârșitul conflictului, Finlanda a pierdut mai mult decât le ceruse Stalin să cedeze prin ultimatumul său. Și pierdut a rămas totul!…

5-c. La Cotul Donului, românii au murit cu sutele de mii din cauza Germaniei! 

Poziția românească era cea mai avansată și ajunsese la 9 kilometri de vestita cale ferată care lega Rusia de Iran și prin care SUA făcea aprovizionarea continuă a Armatei Roșii! În zadar au cerut românii , de la “aliatii germani”, artilerie care să bată la 9 km, cu care să distrugă acea sursă vitală pentru ruși! 

Și a fost o trădare germană care a pricinuit moartea a sute de mii de români! Mai mult decât riposta Armatei Roșii! 

5-d. La Stalingrad Hitler a refuzat retragerea pe timpul iernii de pe aliniamentele care nu puteau fi apărate din cauza aprovizionării deficitare! Nu a vrut să audă părerile generalilor români aflați pe front. Cine pe cine a trădat la Stalingrad, când s-a hotărât soarta războiului?! Românii, cărora nu li s-a dat armamentul promis? Nici echipamentul, nici muniția?! 

Să mai amintim și de scenele dezgustătoare petrecute când a început retragerea? Când germanii îi împiedicau pe militarii ne-germani să urce în camionul salvator sau în avion?! Cum să se numească acele ordine de care ascultau trupeții germani, altfel decât trădare a aliatului?!

5.-c A venit și 23 august 1944!… Mă înșel eu sau mareșalul Ion Antonescu a început tratativele de ieșire din război numai după ce l-a încunoștiințat pe Hitler de intenția sa de a nu face din România un teatru de război devastator?! 

Numai că Ion Antonescu nu a mai avut nicio putere de decizie după ce a fost arestat la 23 august. în preziua semnării unui acord cu rușii privind condiții onorabile de ieșire din război. Si cine l-au arestat? Prin actul de la 23 august a fost trădat numai și numai poporul român! 

Dar față de aliații noștri germani nu a fost nicio trădare?!…

România s-a angajat în război, a acceptat sacrificiile pe care le presupune războiul, în speranța că va elibera Basarabia! 

Dacă germanii erau dispuși să lase soarta lor în mâna unui individ iresponsabil, asta era treaba lor! Noi nu puteam accepta sinuciderea din loialitate față de Hitler! Ce ne lega de Hitler? Tratatul său cu Stalin, din august 1939? Ne lega diktatul nazist de la Viena, din august 1940?!… 
Germania când a capitulat și-a consultat aliații?… Nici vorbă! Ci a făcut gestul care mai putea salva ceva cu gândul la supraviețuire!

Trădarea lui Mihai de la 23 august nu are legătură cu faptul că am ieșit astfel din război, ci trădarea regelui de atunci constă în faptul că a cedat unei antipatii maladive pe care o nutrea față de mareșal și l-a împiedicat pe mareșal să trateze până la capăt cu rușii, tratative care ar fi evitat consecințele dezastruoase pe care le-a produs actul iresponsabil de la 23 august! 

Regele Mihai, fără voia sa, le-a făcut un mare bine nemților prin „cotitura” de la 23 august. Grăbind capitularea Germaniei, aceasta a scapat, probabil de …primirea  primelor bombe atomice. 

A căzut năpasta pe capul japonezilor, conform zicalei că nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește!… Așadar, care sunt aliații pe care românii i-au trădat?!… Nu-i văd nicăieri!

6.-  “ Corectitudinea “ Ungariei fata de Germania lui Hitler. 

Martie 1944 Ungaria anunta ,in toata Europa, ieșirea Ungariei din război!!!
Si noi care am auzit de multe ori . cum că românii i-au trădat pe nemți, în vreme ce ungurii, neam de cavaleri, i-au rămas loiali lui Hitler până la capăt!…

Așa să fie?!

Adevărul este că în martie 1944, Horty a aflat că Stalin luase hotărîrea să rezolve problema Transilvaniei după război dând-o întreagă fie românilor, fie ungurilor, în funcție de cine va întoarce primii armele împotriva Germaniei. Walter Roman, aflat în acei ani de război la Moscova, în slujba propagandei de război sovietice, povestește în amintirile sale că a aflat de la Litvinov că Stalin a luat această decizie!… Din păcate, Walter Roman nu a transmis această informație la București! Ci informația a ajuns la Budapesta. Via Valter Roman (vorbitor nativ de limba maghiară )?… 

Cert este că amiralul Horty, cu totul intempestiv, într-un acord deplin cu ceilalți membri ai guvernului, a decis în martie 1944 ieșirea Ungariei din război! A făcut un comunicat oficial în acest sens, preluat de presă, de toată Europa!… Adică în martie 1944 guvernanții maghiari au încercat să facă ei, înaintea românilor, un 23 august! L-au și făcut, dar …. i-a cumințit Hitler, în câteva ore, trimițând două avioane la Budapesta, din care au descins, prin parașutare, 64 de militari germani. Atât si… a fost deajuns ca să pună capăt insurecției ungare. Mai mare rîsul!…

Nici vorbă de loialitate maghiară față de aliații germani! 
I-au trădat fără să clipească, dar nu e destul să vrei, mai trebuie să și poți! 
Iar Budapesta a avut întotdeauna probleme cu …pututul…( doar să ne aducem aminte de Pașalâcul de la Buda ) 

Cei 64 de militari germani au dezarmat garda maghiară care păzea Parlamentul și l-au arestat pe amiral, au desființat guvernul și autoritatea hortystă, punând la conducerea Ungariei partidul pro-nazist al lui Salassy. 
Un guvern care s-a străduit să fie mai nazist decât naziștii!… Și a reușit cu brio, pe spinarea sarmanilor evrei din Ungaria, când s-a comis în Ungaria și de către maghiari „cea mai abjectă crimă din istoria umanității” (apud Churchill). 

Si atunci cine sunt tradatorii lui Ivan de la Izvestia?! Hoții strigă hoțul !

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS