-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimarul Slatinei o vrea pe Gabriela Firea candidat la preşedinţie

Primarul Slatinei o vrea pe Gabriela Firea candidat la preşedinţie

Primarul Slatinei, pesedisul Emil Moț, consideră că PSD nu trebuie să mai piardă timpul cu „experimente și încercări”, ci să maximizeze cea mai bună variantă, care este, în opinia sa, Gabriela Firea. „Să o convingem să candideze”, spune liderul organizației municipale PSD Slatina.

„Sunt și eu preocupat, ca toți colegii, de modul în care vom aborda alegerile prezidențiale, după eșecul usturător de la europarlamentare. Avem nevoie de un candidat credibil, capabil și să transmită un mesaj puternic către marea masă de nehotărâți, dar să și mobilizeze electoratul PSD. (…) De ce să-i măsurăm doar pe cei care și-au manifestat dorința de a candida? Poate sunt alți colegi care stau mult mai bine și care chiar dacă nu doresc în acest moment să se înscrie în competiție, ar putea fi convinși să o facă. Este cazul dnei Primar General Gabriela Firea, care vedem cu toții că de ani buni se află pe primele poziții în toate sondajele de opinie, în ce privește încrederea”, scrie Emil Moț pe contul lui de Facebook.

Firea şi semnalul

Primarul din Slatina susține că PSD trebuie să o convingă pe Gabriela Firea să candideze. „Eu cred că în acest moment nu facem altceva decât să pierdem timpul cu tot felul de experimente și încercări, în loc să încercăm să maximizăm cea mai bună variantă pe care o avem și s-o convingem pe dna Firea să candideze! Ar fi un semnal extraordinar pentru tot partidul și ar crea acea emulație de care avem nevoie pentru a da, după atâția ani, președintele țării”, a mai scris Moț.

Declarația liderului PSD Slatina apare în contextul în care social-democrații testează în sondaje de opinie mai multe nume pentru a decide candidatul la prezidențiale. Pe lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale de anul acesta sunt mai multe nume, printre care liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și secretarul general al PSD, Mihai Fifor. Favorit pentru a intra în cursa pentru prezidențiale este Eugen Teodorovici, fiind de altfel și apropiat și confident al președintelui PSD, Viorica Dăncilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS