Magistrații Curții de Apel Craiova au respins, ieri, cererea de revizuire a adopţiei internaţionale în cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă, adoptată în condiţii controversate de o familie de români stabilită în SUA. În aceste condiţii, adopţia rămâne valabilă, iar Sorina va putea fi luată definitiv de noua sa familie.
Ieri, după finalizarea şedinţei de judecată, primele care au ieşit din sala Curţii de Apel au fost Ramona Săcărin, mama adoptivă, şi avocata acesteia, Clara Istrate. Întrebată dacă are o concluzie în urma şedinţei, avocata a declarat:
Cele două s-au arătat, de asemenea, surprinse de numărul de persoane venite să sprijine familia Șărămăt în încercarea acestora de a împiedica adopția Sorinei.
La scurt timp după plecarea Ramonei Săcărin şi a avocatei sale de la Curtea de Apel, Victor Dumitrică, avocatul familiei Şărămăt, şi-a făcut apariţia şi a concluzionat şedinţa din punctul lui de vedere.
Protestele de la Curtea de Apel Craiova nu i-au înduplecat pe magistraţii cazului Sorina
Zeci de persoane au protestat ieri în fața Curții de Apel Craiova, acolo unde s-a dat sentința în Camera de Consiliu. Un grup de zeci de oameni purtau hârtii pe piept pe care au scris mesaje precum „Dreptate pentru Sorina!“, „Te iubim, Sorina!“, „Nu cedăm, Sorina!“. Oamenii spun că au venit pentru a susține familia care a crescut-o pe Sorina până la momentul în care a fost luată de familia de români, stabiliți în Statele Unite, care au adoptat-o pe fată. La finalul şedinţei de judecată, după ce au aflat că cererea a fost respinsă şi adopţia internaţională urmează să se facă în condiţii normale, oamenii au început să scandeze împotriva justiţiei şi a familiei adoptive.
Maria Pițurcă mai rămâne în funcție
În același timp, și în dosarul Mariei Pițurcă, procurora care a bruscat-o pe Sorina în momentul în care a luat-o de la familia de asistenți maternali, lucrurile sunt în evoluție. Secția de procurori a CSM a refuzat cererea Inspecției Judiciare ca procurora de la Parchetul Curții de Apel să fie suspendată din profesie. Pițurcă urma să fie audiată ieri de Secția specială pentru investigarea magistraților.
Pe 21 iunie, Sorina, fetița de opt ani, a fost luată cu mascaţii din casa în care a fost crescută de asistenta maternală din Baia de Aramă, după ce a fost înfiată de familia Săcărin, cetățeni români din Statele Unite. Familia de asistenți maternali a filmat momentul când procurora Maria Piţurcă a luat-o târâş pe fată. Cazul a generat un val de emoție și nemulțumire față de modul de intervenție.
Autor: Aurelian Marian Soare