12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePodul Constanţa intră de luni în reparaţii

Podul Constanţa intră de luni în reparaţii

Podul Constanţa-podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti-Constanţa, lucrările de reparaţii şi consolidare, încep luni, 15 iulie, şi se vor desfăşura doar în cursul nopţii, în intervalul orar 22:00 – 5:00, informează CFR SA.

Potrivit informaţiilor companiei, valoarea contractului este de 3,491 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de opt luni, proiectare şi execuţie lucrări, potrivit Agerpres.ro.

Valoarea contractului este de 3,491 milioane de lei

„Lucrările de reparaţii şi consolidare la podul Constanţa vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj. Din spre Centru spre Bucureştii Noi şi vor fi executate, în etape succesive. Lucrarea se face în intervalul orar 22:00 – 5:00, fără închiderea totală a circulaţiei autovehiculelor pe Calea Griviţei. În permanenţă fiind deschisă o bandă cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe sensul unde se desfăşoară lucrările. Menţionăm faptul că, şi în etapa în care lucrarea va implica restricţii pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura în continuare tot pe câte o bandă de circulaţie, cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe fiecare sens”, se menţionează într-un comunicat al CFR SA.

Şoferii, îndemnaţi să circule prudent

Deoarece acest pod feroviar reprezintă un obiectiv de utilitate publică având o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri. Aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Firma care va executa lucrările este Infra Systemproiect SRL

Atribuirea contractului a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitaţia publică lansată nu au fost depuse oferte. Procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare a fost organizată în baza art. 117, alin. 1, lit. a din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare deoarece, în urma publicării în SEAP a anunţului de participare CN1010526/05.04.2019, nu a fost depusă nicio ofertă.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS