0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAbsolvenţii de liceu, aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele AJOFM Dolj

Absolvenţii de liceu, aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele AJOFM Dolj

Absolvenții instituţiilor de învăţământ sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj. Ei pot face acest lucru în termen de 60 de zile de la absolvire, pentru a beneficia de servicii personalizate pentru integrarea pe piaţa muncii.

Înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea facilităților acordate de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele AJOFM beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională. De asemenea, beneficiază de medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Acte necesare pentru absolvenţii de liceu

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM Dolj sunt:
• actul de identitate, în original şi copie;
• actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
• adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă


Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați la AJOFM Dolj. Potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al MEN„cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS