-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților o dă în judecată pe Sorina Pintea

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților o dă în judecată pe Sorina Pintea

Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a anunțat luni că o va da în judecată pe Sorina Pintea, după ce ministrul Sănătății a refuzat să îi pună la dispoziție concluziile controalelor efectuate de Corpul de control al instituției la Agenția Națională de Transplant, Spitalul Universitar de Urgență din București și Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public.

Emanuel Ungureanu a depus luni, la Tribunalul București, o plângere administrativă împotriva Ministerului Sănătății și a ministrului Sorina Pintea.

Acesta spune că va continua demersurile în instanță, în cazul în care Ministerul Sănătății nu va respecta legea și nu îi va pune la dispoziție aceste informații de interes public.

Emanuel Ungureanu a anunțat, luni, la Tribunalul București, că a depus „o plângere administrativă împotriva Ministerului Sănătății și a ministrului Sorina Pintea, care coordonează Departamentul Comunicare, relații cu presa și relații cu publicul, inclusiv gestionează relația cu Parlamentul. Mai exact, în 20 martie anul acesta, am rugat-o pe doamna ministru să îmi pună la dispoziție mai multe rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății, respectiv rapoartele Corpului de Control de la Agenția Națională de Transplant, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și de la Spitalul Universitar de Urgență din București.

La această întrebare pusă de un deputat și vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, doamna ministru nu a dat niciun fel de răspuns până la această oră. Sunt foarte multe luni, dincolo de orice limită a bunului simț și al decenței. Nu am primit niciun răspuns. S-ar putea ca motivul pentru care nu mi s-a răspuns la această întrebare să fie unul cu caracter penal de data aceasta, respectiv doamna ministru nu vrea să dea detalii despre modul în care a fost angajat (la Agenția de Transplant – n.red.) Victor Zota, un individ pe care eu l-am reclamat la DNA cu suspiciuni că ar fi în conflict de interese și și-ar fi plătit soția cu 3.500 de lei printr-un PFA și, mai mult decât atât, l-am acuzat de fals intelectual.”

Citeşte continuarea pe hotnews.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS