-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, condamnată pentru dosarul „Maternitatea Giuleşti”

România, condamnată pentru dosarul „Maternitatea Giuleşti”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi, că statul român trebuie să îi plătească Florentinei Cîrstea, asistenta condamnată în dosarul Maternitatea Giuleşti, pagube morale în valoare de 5.000 de euro pentru încălcarea articolelor privind justificarea arestului preventiv.

CEDO notează că asistenta Florentina Daniela Cîrstea a fost arestată preventiv, fiind considerată a reprezenta un risc pentru membrii spitalului. Cu toate acestea, tribunalul care a decis arestarea preventivă a acesteia nu a reuşit să ofere o explicaţie exactă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului notează că prima instanţă a făcut afirmaţii într-o manieră generală, fără a specifica cum situaţia specifică a reclamantei ar putea duce la intensificarea unor tensiuni sociale, şi care nu este suficientă pentru a justifica arestarea preventivă, se arată într-un comunicat al CEDO.

Curtea reiterează că remediile valabile pentru plângerile privind încălcarea drepturilor protejate prin Art 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) sunt efective. Aşadar, plângerile sub Art. 13 (Dreptul la un remediu efectiv) au fost considerate nefondate şi respinse, a mai arată în comunicat.


CEDO a decis astfel că România trebuie să plătească asistentei Florentina Cîrstea daune morale în valoare de 5.000 de euro. Această decizie este una finală. Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti.

Ralua-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS