Apel 112 este aplicația oficială de contact direct, cu localizarea apelantului, recomandată public de STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru situații de urgență cum a fost cea în care s-a aflat adolescenta din Caracal, Olt, potrivit startupcafe.
Sâmbătă dimineața, potrivit cifrelor afișate în Google Play, aplicația depășise deja 50.000 de instalări și avea peste 360 de recenzii pentru versiunea de Android, sistemul de operare cel mai utilizat pe telefoanele mobile din Romania.
Apel 112 era poziționată pe locul 235 în secțiunea de aplicații utilitare descărcate în Romania (n.r. – la momentul redactării articolului), avea 370 de recenzii și era notată cu 4.5, un scor bun pentru o aplicație utilitară publicată de o instituție publică.