2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransportul cu „ia-mă, nene“, sub nasul autorităţilor

Transportul cu „ia-mă, nene“, sub nasul autorităţilor

În timp ce o ţară întreagă fierbe după evenimentele de la Caracal, unde o fată de 15 ani a fost răpită, sechestrată, violată şi a dispărut fără urmă după ce un bărbat a luat-o la ocazie, în Craiova, transportul cu „ia-mă, nene“ se desfăşoară nestingherit.


În ciuda faptului că este o activitate interzisă, transportul ilegal de persoane din Craiova spre localităţile din judeţ sau alte judeţe este o „afacere“ pe care nu o controlează nimeni.
Este de ajuns să mergi la ieşirile din oraş sau în unele din staţiile transportatorilor judeţeni ca să dai de maşinile particulare trase pe dreapta şi de şoferii acestora care fără nici o jenă abordează persoanele aflate în staţii.

Ei ştiu că oamenii aflați aici aşteaptă, cu siguranţă, un mijloc de transport către o destinație mai apropiată sau mai îndepărtată. Mizează pe faptul că multe localităţi nu sunt acoperite de transportatorii autorizaţi sau, acolo unde există, aceştia au un orar defectuos.

Autostop la marginea Craiovei- foto Claudiu Tudor


Astfel de staţii se găsesc în Craiova pe Calea Severinului la Peco, la Consul în Corniţoiu, la pasajul din Bariera Vâlcii, în Lăpuş lângă sensul giratoriu, pe Caracal în zona cunoscută sub denumirea „Calul mort“, la capătul bulevardului Romanescu, pe bulevardul Ilie Balaci lângă Sala Polivalentă, precum şi în alte locuri din oraş.
Activitatea acestor „transportatori“ este mai slabă, poate, în perioada de vară, când şcolile îşi încetează activitatea şi parte din navetişti sunt în concediu. Cu toate acestea, nu duc lipsă de clienţi.

Autostop la marginea Craiovei

Incursiunile făcute ieri de redactorii GdS pe la unele din aceste staţii au arătat că activitatea de transport cu „ia-mă, nene“ nu bate pasul pe loc. Chiar dacă în unele locaţii clienţii lipseau, transportatorii de ocazie erau la posturi. Maşinile erau trase la marginea drumului şi şoferii, care se cunosc între ei, stăteau la umbră, fumau sau îşi sorbeau cafeaua. Erau atenţi la persoanele care se opreau în „staţie“. Cam aşa stăteau lucrurile ieri pe Calea Severinului, unde cinci-şase maşini îşi aşteptau clienţii.

La podul de la Consul erau mai multe maşini de ocazie şi un singur client, o femeie care aştepta răzimată de un panou de circulaţie. Fie şoferii de ocazie mergeau pe altă rută, fie aşteptau să se strângă suficiente persoane cât să umple maşina.
În Lăpuş-Argeş, doi tineri făceau autostopul cu insistenţă, ieşiţi pe carosabil. Adolescenţii mergeau în localitatea Pieleşti şi au spus că au mai făcut naveta şi nu le este teamă.

„Mergem în Pieleşti. Nu ne este teamă. Avem un microbuz, dar trece prea târziu“, a explicat unul dintre ei râzând şi făcând semnul specific autostopului.

Oamenii aşteaptă maşini de ocazie la ieşirea din oraşul Craiova-foto Claudiu Tudor


Alte persoane aşteptau undeva, mai în spate, pe băncile din faţa blocurilor, cu şacoşele aşezate pe caldarâm.
În staţia de la giratoriul de pe strada Caracal, zona „Calu mort“, maşinile erau la datorie şi nu lipseau nici clienţii. Un microbuz autorizat aştepta în staţie. Mijlocul de transport persoane avea destinaţia Caracal.

Nu toate locurile erau ocupate, iar şoferul aştepta. În apropiere, maşini particulare îşi aşteptau și ele clienţii. Una care era deja plină a demarat în trombă spre ieşirea din oraş. O tânără aşezată pe marginea drumului, cu bagajele lângă ea, aştepta. Fata mergea la Celaru. Nu îndrăznea să plece cu o maşină de ocazie. Ne-a spus că aştepta de ceva vreme şi încă mai avea de aşteptat microbuzul care face curse regulate în localitatea doljeană.

„Nu merg cu ocazie, decât cu persoane foarte cunoscute. Şi acum unul dintre bărbaţii care sunt cu maşina este din comună cu mine, dar nu îndrăznesc să merg cu el. Aştept microbuzul, urmează să vină peste o oră. Este mai bine aşa“, spune tânăra.

Adolescenţii merg fără teamă cu „ia-mă nene”-foto Claudiu Tudor


În Romaneşti, la ieşirea din oraş, un autostopist a urcat repede într-o maşină care a oprit din trafic când i s-a făcut semn cu mâna.
La Ciupercă, staţia era plină. Oamenii aşteptau, iar microbuzele şi maşinile de ocazie erau trase în buza trotuarului.

Ia-mă, nene, sub nasul poliţiei?

Cine este în măsură să stopeze metoda de transport cunoscută sub denumirea „ia-mă, nene“?
Poliţia are obligaţia să stopeze transportul ilegal de persoane.
Legea nr. 129/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, stipulează următoarele norme:


(1) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizați, care dețin autorizații de taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condițiile prezentei legii, pentru fiecare autovehicul utilizat;
(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru acesta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1);
(3) Este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deține pentru acesta autorizație taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizație valabilă“
.


Ce face poliţia din Craiova în acest sens?
„În primele luni ale acestui an, la nivelul IPJ Dolj au fost aplicate 1.520 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate privind transportul public de persoane și transport taxi.
De asemenea, în funcție de prevederile legale încălcate, polițiștii au luat și măsuri complementare faţă de persoanele în cauză, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce vehicule sau retragerea certificatelor și a plăcuțelor de înmatriculare“, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Şoferii care fac trasnport ilegal îşi aşteaptă clienţii

ARR şi AJT nu controlează transportul cu „ia-mă, nene“

În Dolj, ca de altfel la nivel naţional, licenţierea operatorilor de transport rutier şi a operatorilor economici care efectuează activitaţi conexe transportului rutier, precum şi eliberarea licenţelor de traseu operatorilor de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale se face de către Autoritatea Rutieră Română.


La nivel judeţean, Autoritatea Judeţeană de Transport stabileşte traseele principale şi secundare ale transportului de persoane prin curse regulate în traficul judeţean, precum şi autogările şi staţiile publice de îmbarcare-debarcare aferente acestora. Vorbim aici doar de operatorii licenţiaţi.

„Traseele la nivelul judeţului se licitează pe o platformă din cinci în cinci ani, după care sunt şi hotărâri de prelungire a unor trasee sau adăugarea altora noi. Adăugarea noilor trasee se face la solicitarea unor instituţii, primării, şcoli. Se licitează, iar operatorii care deţin licenţă ARR vin şi se înscriu“, a declarat pentru GdS Cosmin Vasile vicepreşedinte CJ Dolj.


În Dolj, cu plecare din Craiova sunt peste 100 de trasee.
Cele două autorităţi nu au competenţă în verificarea autovehiculelor care fac transport de persoane ilegal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS